Toate știrile
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie și-a deschis ușile pentru viitorii studenți
Absolvenți de licee și colegii, elevi din clasele liceale și părinții acestora au putut studia ofertele educaționale ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”…
-
21 Mai 2022 14:57
Lucrările de construcții, în criză în ultimii ani | Date BNS
În primul trimestru al acestui an, volumul lucrărilor de construcții în Rep. Moldova s-a diminuat cu circa 5 la sută față de aceeași perioadă a anului 2021, iar în raport cu perioada similară…
-
21 Mai 2022 14:41
Zelenski vrea ca Rusia să plătească pentru crime: Toți care au suferit din cauza războiului să poată primi compensații
Președintele Ucrainei le cere țărilor partenere să recunoască legal că Rusia trebuie să fie responsabilă financiar pentru crimele pe care le-a comis. Liderul de la Kiev vorbește despre crearea…
-
21 Mai 2022 14:28
VIDEO | Ce urmează pentru luptătorii de la Azovstal care s-au predat rușilor. Soția unui soldat a vorbit despre scrisoarea primită acum 2 zile
Azovstal, ultimul bastion apărat de forțele ucrainene în Mariupol, a intrat sub controlul Rusiei. Moscova a anunțat că oțelăria a fost "eliberată complet", după ce și ultimii militari ucraineni…
-
21 Mai 2022 14:04
Primăria va emite dispoziție de revocare a autorizației de demolare a hotelului Național
Primăria Chișinău informează că specialiștii municipalității elaborează o dispoziție de revocare a autorizației de desființare a clădirii hotelului Național ca urmare a încălcărilor depistate…
-
21 Mai 2022 13:50
Sheriff Tiraspol și Sfântul Gheorghe Suruceni, pentru al doilea an consecutiv în finala Cupei Moldovei la fotbal
Sheriff Tiraspol și Sfântul Gheorghe Suruceni se vor întâlni sâmbătă, 21 mai, pentru a treia oară în ultimii 4 ani într-o finală a Cupei Moldovei la fotbal.
-
21 Mai 2022 13:31
RM versus UE | Grafice BNS
Speranța de viață la naștere în Rep. Moldova este cu peste 10 de ani mai mică decât media europeană, conform ediției din acest an a broșurii Republica Moldova versus Uniunea Europeană (UE-27)…
-
21 Mai 2022 13:13
R. Moldova a oferit un lot umanitar Ucrainei. Opt camioane cu produse au fost escortate de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în țara vecină
Un nou lot de ajutor umanitar a fost oferit de Republica Moldova Ucrainei, pentru oamenii aflați în dificultate. Opt camioane cu produse au fost escortate de angajații Inspectoratului General pentru…
-
21 Mai 2022 12:59
VIDEO | Apel la reconstruirea centrului de biatlon de la Cernihiv
Una dintre principalele facilități de antrenament pentru biatlon și sporturi de iarnă din Ucraina încearcă să revină după distrugerea rusă, scrie într-un articol publicat pe site-ul IBU, biatlonista…
-
21 Mai 2022 12:43
Rămâne Rusia fără rachete de precizie? De ce nu produce Moscova mai multe rachete
Potrivit unor analiști și oficiali occidentali, tacticile rusești din primele luni ale războiului înseamnă că stocurile lor de muniție de precizie sunt acum serios epuizate, scrie hotnews.ro.
-
21 Mai 2022 12:32
Rămasă fără gaz rusesc de azi, Finlanda anunță planul pe care îl are
De sâmbătă dimineață, Finlanda a rămas fără gaze rusești. Anunțul a venit de la compania națională de gaze, după ce statul nordic a refuzat să facă plata în ruble, cum a cerut Kremlinul.
-
21 Mai 2022 11:57
Variola maimuței a fost depistată în 11 țări. Ședință de urgență a OMS, răspândirea pe glob provoacă îngrijorare
Aproximativ 80 de cazuri de variola maimuței au fost confirmate în 11 țări, a comunicat Organizația Mondială a Sănătății, care a avertizat că numărul ar putea crește. Potrivit OMS, alte 50…
-
21 Mai 2022 11:41
Vremea devine instabilă, cu regim termic neomogen
Vremea devine instabilă, cu regim termic neomogen: sâmbătă temperaturile vor urca până la +32 grade Celsius, iar duminică vor scădea până la +23. Luni se va răci și mai mult, transmite IPN.
-
21 Mai 2022 11:27
Caravana Europeană ajunge la Soroca
Caravana Europeană, organizată cu prilejul Zilei Europei, va ajunge pe 22 mai la Cetatea Soroca, unde va avea loc prezentarea proiectelor de succes și a oportunităților de finanțare din partea Uniunii…
-
21 Mai 2022 11:13
Rusia – stat inamic, Republica Moldova – pe locul 1 printre țările prietene | Studiu Avangarde, mai 2022
Majoritatea românilor percep Rusia drept un stat inamic, iar războiul din Ucraina este considerată o problemă critică sau importantă pe termen mediu și lung la adresa României - sunt concluzii studiului…
-
21 Mai 2022 11:13
Rusia – stat inamic, Republica Moldova – pe locul 1 printre țările prietene | Studiu Avangarde, mai 2022
Majoritatea românilor percep Rusia drept un stat inamic, iar războiul din Ucraina este considerată o problemă critică sau importantă pe termen mediu și lung la adresa României - sunt concluzii studiului…
-
21 Mai 2022 11:13
La Tiraspol se pregătește „reglementarea” doborârii dronelor
Liderul separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a transmis un proiect de lege spre aprobare Sovietului Suprem care să reglementeze utilizarea dronelor în regiune.
-
21 Mai 2022 10:58
SUA vor menține 100.000 de soldați în Europa. Dacă tensiunile cu Rusia escaladează, numărul lor ar putea crește (CNN)
SUA vor menține, cel mai probabil, 100.000 de soldați staționați în Europa în viitorul apropiat, dacă tensiunile cu Moscova nu vor escalada. Numărul lor ar putea crește însă, dacă Rusia va amenința…
-
21 Mai 2022 10:42
În perioada 14 – 21 mai, angajații Serviciului Vamal au prevenit 36 tentative de trafic ilicit de mărfuri
Inspectorii postului vamal Leușeni, au prevenit treisprezece tentative dintre acestea, care în rezultatul controlului vamal au depistat următoarele bunuri nedeclarate organului vamal: articole vestimentare,…
-
21 Mai 2022 10:27
Situația din R. Moldova discutată la întrevederea președintelui Comisiei pentru politică externă a Senatului, Titus Corlățean, cu însărcinatul american cu afaceri în România, David Muniz
Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, l-a primit pe însărcinatul american cu afaceri la București, David Muniz, informează Radio România, cu precizarea…
-
21 Mai 2022 10:16
Starturi Olimpice de Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice
În Rep. Moldova astăzi este marcată Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice. Evenimentul va demara cu o Cursă Olimpică, la care vor participa elevi și studenți, medaliați și participanți ai…
-
21 Mai 2022 10:02
Viorel Gerciu: Trebuie să fim pregătiți pentru scumpiri la produsele agroalimentare
Prognoze sumbre din partea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Ministrul Viorel Gherciu spune că scumpirile la produsele agroalimentare ar putea continua. Potrivit oficialului, o mare…
-
21 Mai 2022 09:49
Ministrul de externe britanic Liz Truss: Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO”
Moldova ar trebui să fie „echipată conform standardului NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva amenințării unei invazii ruse, a declarat ministrul de externe britanic Liz Truss, citată…
-
21 Mai 2022 09:17
Maia Sandu: Suntem o țară liberă și democratică, iar opoziția poate protesta
Președintele Maia Sandu califică drept un exercițiu democratic acțiunile de protest ale opoziției parlamentare. Șeful statului spune că opoziția își poate manifesta nemulțumirea față de procesele…
-
21 Mai 2022 09:05
Angela Grămadă: La Chișinău e nevoie de specialiști care să poată comunica pe vreme de criză
Autoritățile de la Chișinău trebuie să identifice comunicatori în instituții publice cheie care să poată informa eficient populația și să evite panica în vremuri de criză. La fel, autoritățile…
-
20 Mai 2022 20:20

