Ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Eugeniu Osmochescu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Karl Nehammer, aflat în prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și BEI în domenii esențiale pentru dezvoltarea economică și modernizarea țării.
Printre subiectele abordate s-au numărat dezvoltarea rețelei de parcuri eco-industriale regionale, sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii prin instrumente financiare diversificate, implementarea proiectului Moldova HiTech Park, precum și oportunitățile de colaborare în domeniul centrelor de date și al infrastructurii digitale.
Oficialul moldovean a evidențiat importanța parteneriatului cu BEI pentru realizarea proiectelor strategice menite să stimuleze competitivitatea economiei, să atragă investiții și să accelereze procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Părțile au discutat, de asemenea, despre aprofundarea cooperării instituționale și identificarea unor noi direcții de colaborare în sprijinul agendei de dezvoltare economică și transformare digitală a țării.
Cooperarea cu partenerii europeni rămâne, potrivit oficialilor, esențială pentru dezvoltarea economică și parcursul european al Republicii Moldova.