Sheriff Tiraspol și Sfântul Gheorghe Suruceni, pentru al doilea an consecutiv în finala Cupei Moldovei la fotbal
-
21 Mai 2022 13:31
Sheriff Tiraspol și Sfântul Gheorghe Suruceni se vor întâlni sâmbătă, 21 mai, pentru a treia oară în ultimii 4 ani într-o finală a Cupei Moldovei la fotbal.
Anul trecut echipa din Suruceni a câștigat trofeul în premieră după ce s-a impus în fața campioanei la loviturile de departajare. Cele două echipe s-au întâlnit în finala Cupei și în 2019, iar tiraspolenii s-au impus atunci în prelungiri cu scorul de 1-0.
Finala Cupei Moldovei din acest an se va disputa sâmbătă, 21 mai, începere de la ora 20.00 pe noua arenă sportivă din Nisporeni va fi transmisă în direct de platforma media divizianationala.tv și de postul de televiziune Moldova 1.
Federația Moldovenească de Fotbal a anunțat că va lăsa intrarea liberă pentru ca spectatorii să vină în număr cât mai mare la stadionul din Nisporeni.