Economie
Andrei Spînu: Dacă va fi sistat tranzitul prin Ucraina, Moldova nu va rămâne fără gaz
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, se arată convins că Republica Moldova nu va rămâne fără gaze naturale, în eventualitatea în care va fi sistat…
-
13 Mai 2022 08:00
FMI debursează 144,81 de milioane de dolari pentru R.Moldova și a majorat volumul total de finanțare
Directorii executivi ai Fondului Monetar Internațional au salutat măsurile de politici întreprinse de Banca Națională a Moldovei pentru a face față creșterii inflației. BNM precizează că declarațiile…
-
12 Mai 2022 16:48
„Moldovagaz” îndeamnă consumatorii să achite la timp sau chiar în avans pentru gazele naturale consumate
”Moldovagaz” a anunță că urmează să respecte obligațiile contractuale de plată asumate față de „Gazprom”, ceea ce presupune achitarea integrală, până la data de 20 a lunii de gestiune,…
-
12 Mai 2022 15:58
În ultimele 12 luni, prețurile la produsele alimentare au crescut cu peste 30%, anunță Biroul Național de Statistică
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 27,07%, inclusiv la produse alimentare…
-
12 Mai 2022 13:53
În luna mai, prețul energiei electrice va constitui în medie 66,7 dolari / MWh
Pentru luna mai, 70% din electricitatea folosită de Republica Moldova va fi produsă de Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), 30% de Ukrhidroenergo (Ucraina), iar prețul mediu estimat al electricității…
-
12 Mai 2022 12:28
Benzina se scumpește din nou
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri maxime de referință pentru benzină și motorină, pentru mâine, 13 mai.
-
12 Mai 2022 12:08
Guvernatorul BNM va fi audiat în Parlament săptămâna viitoare
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, va fi audiat în ședința în plen a Parlamentului de săptămâna viitoare pe subiectul politicii monetare, creșterii prețurilor și…
-
12 Mai 2022 10:23
În bugetul asigurărilor sociale s-au acumulat 35,8% din suma planificată anual
În primele patru luni ale anului curent, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 11 180,9 milioane de lei sau 35,8% din planul anual stabilit de 31 224,2…
-
11 Mai 2022 14:49
Energocom va cumpăra de la o companie din Ucraina 30% din necesarul de curent electric pentru luna mai
Energocom anunță că a semnat un contract de achiziție cu compania Ukrhidroenergo pentru 30% din necesarul de curent electric pentru luna mai, conform prevederilor dispoziției Comisiei pentru Situații…
-
11 Mai 2022 14:33
BERD și-a redus prognoza de creștere a PIB-ului Republicii Moldova pentru anul 2022
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și-a redus prognoza de creștere a PIB-ului Republicii Moldova pentru 2022 de la 2% la 1%, păstrându-l la nivelul de 3,5% pentru 2023. Potrivit…
-
11 Mai 2022 14:13
Consiliul concurenței intenționează să investigheze motivele creșterii prețului la uleiul vegetal
Consiliul concurenței (CC) intenționează să investigheze motivele creșterii prețului la uleiul vegetal. Potrivit Infotag, acesta a anunțat că a solicitat deja documente și informații de la producătorii…
-
11 Mai 2022 14:11
EXPERȚI | O eventuală diminuare a fluxului de gaze către UE, nu va periclita aprovizionarea Rep. Moldova cu gaze naturale rusești
O eventuală diminuare cu o treime a tranzitului de gaze prin Ucraina, către țări din Uniunea Europeană, nu va periclita aprovizionarea Rep. Moldova cu gaze naturale rusești. De această părere sunt…
-
11 Mai 2022 13:04
Benzina continuă să se scumpească. Explicațiile ANRE-ului
Creșterea prețurilor la carburanți înregistrată în ultimele zile reflectă reacția burselor internaționale la cererea tot mai mare din partea pieței ucrainene și discuțiile intense din interiorul…
-
11 Mai 2022 11:23
Forumul Economic România – Republica Moldova va avea loc pe 17 mai la Chișinău
Biroul de Promovare Comercial Economică din cadrul Ambasadei României în Republica Moldova, împreună cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului din România și Asociația Investitorilor din România…
-
10 Mai 2022 12:52
Merele moldovenești au fost exportate în aprilie în 18 țări
Merele produse în Republica Moldova au fost exportate în luna aprilie spre 18 destinații, transmite MOLDPRES cu referire al Asociația Moldova Fruct.
-
10 Mai 2022 12:13
Benzina se scumpește cu 61 de bani iar motorina cu 15 bani, anunță ANRE
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri maxime de referință pentru benzină și motorină, pentru mâine, 11 mai.
-
10 Mai 2022 11:49
Rezervele valutare ale Republicii Moldova s-au micșorat în luna aprilie cu puțin peste 87 de milioane de dolari
Rezervele valutare ale Rep. Moldova s-au micșorat în luna aprilie cu puțin peste 87 de milioane de dolari, iar de la începutul anului – cu aproape 557 de milioane de dolari, arată un raport prezentat…
-
10 Mai 2022 11:04
Circa 548 de milioane de lei au fost încasate de către Serviciul Vamal săpătmâna trecută
În perioada 03-09 mai 2022, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 547,9 milioane de lei, mai mult cu 20,2% față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval.
-
10 Mai 2022 09:21
Uleiul vegetal s-a scumpit
La finele săptămânii trecute uleiul vegetal s-a scumpit cu circa 25% și a ajuns să coste în cele mai importante rețele de magazine din Chișinău și țară circa 50 de lei pentru un litru, scrie…
-
09 Mai 2022 15:57
Circa 32 de mii de contravenții au fost stabilite întreprinzătorilor în 2021. Ce sancțiuni s-au aplicat
Pe parcursul anului trecut, la categoria contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător au predominat încălcările cu privire la desfășurarea ilegală a activității. Datele au fost…
-
08 Mai 2022 12:49
Situația în care Ucraina va fi gata să oprească tranzitul gazelor rusești
Ucraina poate opri tranzitul gazului rusesc prin GTS (sistemul de transport al gazelor), dar cu o singură condiție, a spus șeful comisiei Radei Supreme pentru probleme energetice, Andriy Gerus, scrie…
-
07 Mai 2022 16:38
Activele oficiale de rezervă, în descreștere
Activele oficiale de rezervă au constituit la sfârșitul lunii aprilie 3 344,95 milioane de dolari SUA. Cifra este în descreștere cu 87,48 milioane de dolari SUA în comparație cu 31 martie 2022, transmite…
-
07 Mai 2022 09:49
Implementarea Programului de recunoaștere reciprocă a agenților economici autorizați R.Moldova – UE: Reprezentanții Serviciului Vamal, în vizită de validare în Germania
În perioada 3-5 mai, delegația Serviciului Vamal al Republicii Moldova, condusă de directorul adjunct, Lidia Ababii, s-a aflat la Augsburg, Germania, pentru vizita de validare a Programului AEO din Germania…
-
06 Mai 2022 19:27
Deficitul bugetar a atins la 3,2 miliarde de lei după primele patru luni ale anului curent
Veniturile bugetului de stat al R. Moldova la începutul lunii mai s-au ridicat la 17,3 miliarde lei, în creștere cu 3,3 miliarde lei față de perioada corespunzătoare a anului 2021. Potrivit Infotag,…
-
06 Mai 2022 16:36
Acțiunile MOLDASIG, deținute de BEM, vor fi licitate repetat
Banca de Economii (BEM), în proces de lichidare, continuă tentativele de înstrăinare a pachetului de acțiuni deținut la Moldasig. În 29 aprilie, banca a anunțat expunerea reptată la licitație…
-
06 Mai 2022 16:13

