Restricții de trafic din 13 iulie. Mai multe străzi din capitală intră în reparații
-
12 Iulie 15:57
Traficul rutier va fi restricționat din 13 iulie, pe mai multe străzi din capitală, unde vor fi efectuate lucrări de reparație a carosabilului. Printre sectoarele vizate se numără străzile Florilor, Sarmizegetusa și Șoseaua Muncești, iar restricțiile vor fi aplicate etapizat,.
Primăria municipiului Chișinău precizează că circulația va fi suspendată parțial, pe benzi, pe strada Sarmizegetusa, în segmentul dintre bulevardul Cuza-Vodă și strada Burebista, precum și pe Șoseaua Muncești, de la Arca Moldovei până la strada Băcioii Noi. Restricțiile vor fi valabile până pe 3 august.
Pe strada Florilor, lucrările de reparație vor fi desfășurate pe etape. În prima etapă, între 13 și 19 iulie, traficul va fi restricționat pe tronsonul dintre străzile Studenților și Matei Basarab. Ulterior, lucrările vor continua între străzile Matei Basarab și Miron Costin, în perioada 20-27 iulie, iar ultima etapă, programată pentru 28 iulie-9 august, va viza segmentul dintre străzile Miron Costin și Bogdan Voievod.
Din 14 iulie și până pe 12 august, restricții parțiale de circulație vor fi instituite și pe strada Vadul lui Vodă, între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru, precum și pe strada Ginta Latină, între bulevardul Mircea cel Bătrân și strada Nicolae Milescu-Spătaru.
Municipalitatea precizează că antreprenorii vor instala indicatoarele rutiere și îngrădirile necesare, conform planului de organizare a circulației în perioada lucrărilor. Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte semnalizarea temporară și indicațiile agenților de circulație.

