ÎPS Antonie a fost întronizat mitropolit al Basarabiei. „Înțeleg ce responsabilitate mare îmi revine de acum încolo. Este un nou început”

  • 12 Iulie 12:47
ÎPS Antonie a fost întronizat mitropolit al Basarabiei. „Înțeleg ce responsabilitate mare îmi revine de acum încolo. Este un nou început”

Înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor. Ceremonia solemnă a avut loc la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău.

Înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor. Ceremonia solemnă a avut loc la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău, transmite IPN.

Evenimentul a început cu sfânta și liturghie, oficiată sub conducerea înaltpreasfințitului părinte Teofan, arhiepiscopul Iașilor, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei și de un sobor de clerici din cadrul Patriarhiei Române. La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și numeroși credincioși de pe ambele maluri ale Prutului.

Citește și: Episcopul Antonie de Bălți a fost ales Mitropolit al Basarabiei

În cuvântul rostit cu acest prilej, înaltpreasfințitul părinte Teofan a subliniat că noul mitropolit al Basarabiei primește misiunea de a sluji credincioșii din Chișinău și din întreaga Republică Moldova, îndemnându-l să rămână statornic în învățătura de credință. „Părintele mitropolit Antonie primește astăzi slujba aleasă la Chișinău și în întreaga Republică Moldova. Primește îndemnul să stăruiască în învățătură și să împartă fiecăruia, cu firească nevinovăție, ceea ce se cuvine în parohii, mănăstiri și așezăminte bisericești”, a declarat mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

ÎPS Antonie a fost întronizat mitropolit al Basarabiei. „Înțeleg ce responsabilitate mare îmi revine de acum încolo. Este un nou început”

În primul său discurs în calitate de mitropolit al Basarabiei, ÎPS Antonie a făcut apel la unitate și colaborare, menționând că atât clerul, cât și credincioșii au aceeași misiune: consolidarea și dezvoltarea Mitropoliei Basarabiei.

„Înțeleg ce responsabilitate mare îmi revine de acum încolo. Este un nou început, iar provocările vor fi diferite. Este limpede că nu voi reuși de unul singur”, a declarat ierarhul. El a îndemnat totodată la păstrarea păcii și comuniunii în Biserică, avertizând că „hrana celui rău este conflictul”.

Mitropolia Basarabiei menționează că întronizarea noului mitropolit deschide o nouă etapă în activitatea pastorală, misionară și administrativă a instituției. Reprezentanții acesteia au apreciat că evenimentul reafirmă misiunea Bisericii Ortodoxe Române în spațiul dintre Prut și Nistru și consolidează comuniunea eclezială.

Numirea IPS Antonie în fruntea Mitropoliei Basarabiei a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după retragerea din funcție a înaltpreasfințitului părinte Petru.

Înaltpreasfințitul Antonie a fost ales în demnitatea de Mitropolit al Basarabiei de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 2 iulie curent. Acesta s-a născut la 29 mai 1963, în satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Chișinău, după care și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Activează în cadrul Mitropoliei Basarabiei din anul 1995.

În 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, cu titulatura de Orhei, iar hirotonia întru arhiereu a avut loc la 24 mai 2014, la Catedrala Patriarhală din București. Patru ani mai târziu, în 24 mai 2018, a fost ales Episcop de Bălți, funcție pe care a deținut-o până la alegerea sa în demnitatea de Mitropolit al Basarabiei.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, fost Mitropolit al Basarabiei, a depus pe 30 mai cererea de retragere din funcția de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei.

Citiți și: ÎPS Petru se retrage de la slujire. Mitropolia Basarabiei este condusă temporar de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor

Citește și: LIVE. Ceremonie solemnă la Chișinău: Preasfințitul Antonie este întronizat Mitropolit al Basarabiei

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
25,75
Cer fragmentat
Umiditate:42 %
Vint:5,62 m/s
Mon
21
Tue
22
Wed
24
Thu
23
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău