Сăutare:arme atomice
Budanov, șeful spionajului militar ucrainean: „Avem propriile noastre surse. În cele mai apropiate birouri de Putin”
Pentru un șef al serviciilor de informații care conduce operațiunile de spionaj ale Ucrainei în timpul războiului cu Rusia, Kirilo Budanov, în vârstă de 37 de ani, și-a construit un profil neobișnuit…
-
15 Iulie 2023 10:55
Biden: Putin a pierdut deja războiul, iar întrebarea nu este dacă Ucraina trebuie sau nu să adere la NATO, ci când ar urma să adere
Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că aderarea Ucrainei la NATO în timpul războiului este imposibilă, dar aceasta va fi în cele din urmă parte din Alianță. ,,Nimeni nu poate adera la NATO…
-
14 Iulie 2023 13:55
NATO va desfășura un exercițiu prin care își verifică arsenalul nuclear. Unde sunt amplasate bombele atomice ale alianței militare
NATO va efectua un exercițiu de verificare a arsenalului său nuclear. Astfel, 60 de avioane din 14 țări vor fi văzute deasupra Europei de Vest și a Mării Nordului. Unele dintre ele vor transporta…
-
17 Octombrie 2022 09:14
Pumnul lui Putin și „Mâna Moartă” a Moscovei. Ce înseamnă punerea forțelor nucleare rusești în stare de alertă
Vladimir Putin a ales să „arate pumnul” către NATO duminică, după ce a ordonat ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, ridicarea gradului de alertă pentru așa-numitele forțe de descurajare,…
-
27 Februarie 2022 17:54
E3 își exprimă îngrijorarea față de anunțul Iranului de a produce uraniu îmbogățit la un nivel de până la 20%
Europenii și-au exprimat marți "profunda îngrijorare" după ultimul raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), ce evidențiază îndepărtarea treptată a Iranului de acordul…
-
07 Iulie 2021 08:21
Ucraina nu intenționează să-și refacă arsenalul nuclear, dă asigurări ministrul de externe Dmitro Kuleba
Ucraina nu are intenția de a-și încălca angajamentele asumate în 1994, când a renunțat la arsenalul său nuclear, dar așteaptă eforturi de la toate țările pentru a determina Rusia să-și respecte…
-
20 Aprilie 2021 17:31
Coreea de Nord ar putea deține peste 240 de arme atomice până în 2027 (studiu)
Coreea de Nord ar putea deține peste 240 de arme nucleare până în anul 2027, relevă un studiu publicat marți de Institutul Asan și Rand Corporation, care fac o recomandare controversată și anume…
-
13 Aprilie 2021 14:15
Noi imagini din satelit arată un sit militar secret al Coreei de Nord, construit în 2020. Regimul Kim ar stoca acolo arme atomice
Imagini din satelit obținute de CNN arată un sit militar al Coreei de Nord despre care comunitatea de informații americană crede că este folosit pentru a stoca arme nucleare. În acest context, cresc…
-
02 Martie 2021 19:15
Coreea de Nord susține că ultimul test cu rachete a fost un succes
Coreea de Nord a anunțat luni că testul unui lansator de rachete, efectuat duminică, a fost un succes, transmite agenția de stat KCNA, preluată de Yonhap, potrivit dpa, preluat de Agerpres.
-
30 Martie 2020 09:52
În Europa, secretarul american al apărării cere eforturi mai mari pentru a contracara China și Rusia
Secretarul american al apărării, Mark Esper, va cere în cadrul unui discurs pe care îl va rosti vineri la think-tank-ul Royal United Services Institute din Londra o mai mare atenție la nivel european…
-
06 Septembrie 2019 14:38
Iranul mai acordă Uniunii Europene două luni pentru salvarea acordului nuclear
Președintele iranian Hassan Rouhani a acordat puterilor europene încă două luni pentru salvarea acordului nuclear din 2015, însă a avertizat, într-un comunicat difuzat miercuri, că Teheranul își…
-
04 Septembrie 2019 14:46
Raport secret | SUA depozitează bombe nucleare în Europa (presă)
Statele Unite depozitează bombe nucleare în mai multe țări din Europa, arată un raport confidențial obținut de presa belgiană, iar două partide din Belgia au cerut Guvernului să nu mai permită…
-
18 Iulie 2019 08:40
SUA | Școală închisă temporar, după ce au fost detectate elemente radioactive în aer
Autoritățile americane au luat decizia să închidă până la finalul anului școlar o instituție de învățământ din statul Ohio, aflată în apropierea unei centrale atomice dezafectate, după…
-
16 Mai 2019 13:46
Iranul a suspendat oficial unele din angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear din 2015
Iranul a suspendat oficial unele dintre angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear din 2015 cu puterile mondiale, în baza unui ordin dat de Consiliul securității naționale de la Teheran, a declarat…
-
15 Mai 2019 10:42
Hiroshima a comemorat 73 de ani de la atacul nuclear. Autoritățile au avertizat că tragedia se poate repeta
Atacul nuclear asupra Hiroshimei de acum 73 de ani a fost comemorat luni într-un eveniment în care autoritățile orașului au avertizat asupra noilor tensiuni nucleare globale și a riscului ca tragedia…
-
06 August 2018 08:16
Statele Unite au adoptat noi sancțiuni împotriva milițiilor Hezbollah
Camera Reprezentanților din Congresul Statelor Unite a adoptat miercuri noi sancțiuni împotriva milițiilor Hezbollah, susținute de Iran, informează Reuters, care apreciază că este vorba de un efort…
-
26 Octombrie 2017 08:35
Benjamin Netanyahu a cerut puterilor internaționale să revizuiască acordul nuclear încheiat cu Iranul
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat într-un turneu în America Latină, a cerut marți puterilor internaționale să revizuiască sau să anuleze acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015,…
-
13 Septembrie 2017 08:52
Donald Trump: Iranul trebuie să pună capăt imediat finanțării și instruirii teroriștilor
Președintele SUA, Donald Trump, aflat în vizită în Israel, a cerut luni Iranului să pună capăt fără întârziere ajutorului financiar și militar acordat "teroriștilor și milițiilor" și a reiterat…
-
22 Mai 2017 16:26
Statele Unite au interceptat două bombardiere rusești aproape de Alaska
Avioane de vânătoare ale SUA au interceptat luni noaptea, aproape de Alaska, două bombardiere rusești capabile să transporte arme nucleare, au confirmat surse din Pentagon pentru media americană,…
-
19 Aprilie 2017 08:48
Surse neoficiale dau detalii despre programul de înarmare nord-coreean
Grupul american de experți ISIS (Institute for Science and International Security - institutul pentru știință și securitate internațională) a afirmat vineri că Coreea de Nord a construit și exploatează…
-
18 Martie 2017 10:27