Pumnul lui Putin și „Mâna Moartă” a Moscovei. Ce înseamnă punerea forțelor nucleare rusești în stare de alertă

  • 27 Februarie 2022 17:54
Pumnul lui Putin și „Mâna Moartă” a Moscovei. Ce înseamnă punerea forțelor nucleare rusești în stare de alertă

Vladimir Putin a ales să „arate pumnul” către NATO duminică, după ce a ordonat ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, ridicarea gradului de alertă pentru așa-numitele forțe de descurajare, care includ și armamentul nuclear aflat în arsenalul strategic al Rusiei. Putin și-a motivat decizia după ce a acuzat „declarațiile agresive din partea țărilor NATO”.

„Forțe de descurajare nucleară sunt, în mod aplicat, tehnic, forțe care asigură ceea ce numim second-strike capability. Forța nucleară a unui stat, cu alte cuvinte, nu dispare după ce el a suportat un atac nuclear devastator, ci el va lovi la rândul său devastator cu arme atomice”, a declarat pentru digi24.ro șeful Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, Ovidiu Raețchi.

Cum se poate realiza acest atac?

„Fie de pe submarine care sunt permanent ascunse în locații secrete în acest scop, deci nu vor fi afectate de prima lovitură nucleară, fie printr-un sistem nuclear care atacă automat, chiar și după ce statul respectiv a fost distrus”, a explicat Raețchi.

Sovieticii au dezvoltat astfel, în anii 1970 sistemul numit „Miertvaia Ruka” („Mâna Moartă”, în limba rusă) care continua să „lupte” și în cazul în care URSS ar fi pierdut războiul atomic.

„În teoria riscurilor nucleare, dacă ai asigurată capacitatea de a da a doua lovitură, atunci descurajarea nucleară e garantată, căci nu are sens ca cineva să te atace, distrugerea reciprocă fiind garantată”, a spus Raețchi.

Istoricul Armand Goșu, specialist în spațiul ex-sovietic a declarat, pentru digi24.ro, că decizia lui Putin are, în primul rând valoare de amenințare.

„Asta e important: Putin arată pumnul”, a spus Armand Goșu, care a precizat, în același timp, că, în cazul Rusiei, forțele de descurajare sunt tot timpul în alertă. „Asta e starea lor normală”, a spus Goșu.

Președintele rus Vladimir Putin a urmărit, pe 19 februarie, în direct de la Kremlin, desfășurarea unui amplu exercițiu al forțelor nucleare ruse. Manevrele militare au implicat așa-numita „triada nucleară” a Rusiei, compusă din avioane strategice, rachete balistice intercontinentale și submarine purtătoare de rachete.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:4,63 m/s
Mon
10
Tue
9
Wed
11
Thu
13
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău