CEC a respins a doua cerere privind referendumul de revocare a primarului din Coșnița
-
24 Iulie 19:49
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii unui referendum local privind revocarea primarului comunei Coșnița, raionul Dubăsari.
Decizia a fost luată în ședința de astăzi, după examinarea documentelor prezentate de inițiatori și verificarea conformității acestora cu prevederile legale. CEC a solicitat anterior înlăturarea unor neconformități, clarificări suplimentare, precum și punctul de vedere al primarului comunei Coșnița.
În urma analizei tuturor actelor și argumentelor prezentate, Comisia a constatat că, deși au fost respectate condițiile procedurale privind constituirea grupului de inițiativă, nu au fost prezentate probe care să confirme existența temeiurilor legale pentru inițierea referendumului local de revocare a primarului.
Potrivit Codului electoral, revocarea unui primar prin referendum poate fi inițiată doar în cazul în care sunt demonstrate fapte precum neasigurarea intereselor comunității locale, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor de ales local sau încălcarea normelor morale și etice, în condițiile stabilite de lege.
CEC a subliniat că procedura de revocare prin referendum reprezintă o măsură excepțională și poate fi aplicată doar în baza unor fapte confirmate prin probe pertinente. Comisia a apreciat că argumentele invocate de inițiatori nu au fost susținute de suficiente elemente de fapt și de drept pentru declanșarea procedurii.
Astfel, CEC a respins atât cererea de înregistrare a grupului de inițiativă, cât și solicitarea privind eliberarea legitimațiilor membrilor grupului și a listelor de subscripție.
Amintim că, la mijlocul lunii iulie, CEC a respins o primă cerere de înregistrare a grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului, motivând că nu au fost respectate condițiile procedurale prevăzute de Codul Electoral.

