Сăutare:ales local
ANI a depistat avere nejustificată de peste 2 milioane 800 mii lei la un ales local
Autoritatea Națională de Integritate a finalizat controlul averii și intereselor personale în privința unui ales local – subiect al declarării averii și intereselor personale, în perioada 05.11.2019…
-
26 Iulie 17:57
Adrian Dupu: Mobilizarea exemplară demonstrează că cetățenilor din stânga Prutului le pasă de viitorul în UE
Mobilizarea exemplară demonstrează că cetățenilor din stânga Prutului le pasă cu adevărat de Republica Moldova, de România și de viitorul comun în Uniunea Europeană. O spune secretarul de stat…
-
10 Iunie 14:35
Constatare ANI: Un ales local ar avea o avere nejustificată de peste 650 mii lei
În urma controlului inițiat în ianuarie 2023, Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii în privința unui ales local.
-
26 Ianuarie 10:18
Zi istorică pentru credincioșii ortodocși din Basarabia. În urmă cu 31 de ani, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române binecuvânta reactivarea Mitropoliei Basarabiei
În urmă cu 31 de ani, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române binecuvânta, printr-un act sinodal, reactivarea Mitropoliei Basarabiei, desființată abuziv și cu încălcarea canoanelor bisericești în anii…
-
19 Decembrie 2023 16:46
S-a constituit noul Consiliu municipal Chișinău
Noul Consiliu municipal Chișinău, ales pe 5 noiembrie, s-a constituit. Astăzi, 7 decembrie, a avut loc prima ședință, prezidată conform legislației de cel mai în vârstă consilier, asistat de…
-
07 Decembrie 2023 13:56
La Moscova a început procesul unui ales local care a criticat războiul din Ucraina. El a continuat protestul în sala de tribunal
Un tribunal din Moscova a început marți procesul unui ales local acuzat de „difuzare de informații mincinoase”, după ce a criticat războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Acuzațiile i-ar putea…
-
21 Iunie 2022 17:30
CEC va solicita Parlamentului interpretarea unor articole din Legea privind administrația locală
Comisia Electorală Centrală va solicita Parlamentului interpretarea a două articole din Legea nr. 436 privind administrația publică locală, transmite MOLDPRES.
-
25 Ianuarie 2022 13:00
2021 ne-a lăsat cu realizări pentru persoane cu dizabilități, dar există loc și de mai bine. Consilierul local Elena Crâșmari
Cu bune și cu rele, 2021 se încheie și tot ce a zămislit lasă o urmă în destinul omului, familiei, țării. Despre victorii și rateuri, despre speranțe și dezamăgiri, achiziții și pierderi,…
-
25 Decembrie 2021 12:17
Doi șefi de instituții subordonate Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare sunt verificați de ANI
În săptămâna 11 – 15 octombrie, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat opt controale. În șapte proceduri de control privind eventuale conflicte de interese admise în fncția publică…
-
18 Octombrie 2021 11:09
ANI a depistat încălcări în care sunt vizați doi primari și un consilier local. Au fost efectuate achiziții în sumă de 100.000 de lei din bani publici
Autoritatea Națională de Integritate a constatat alte trei încălcări în care sunt vizați doi primari și un consilier local. Astfel, au fost admise două incompatibilități de funcție și un conflict…
-
23 Septembrie 2021 15:33
Consilierii locali și asociațiile obștești vor putea contesta acte administrative, proiect
Consilierii locali și asociațiile obștești vor putea să conteste acte administrative cu caracter normativ în instanță, potrivit unui proiect de lege supus audierilor publice în Comisia juridică,…
-
21 Septembrie 2021 14:03
PAS are cinci deputați noi. Curtea Constituțională le-a validat mandatele
Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate are cinci deputați noi. Este vorba despre Ana Calinici, Evghenia Cojocari, Boris Popa, Ana Oglinda și Dorel Iurcu, căror Curtea Constituțională…
-
21 Septembrie 2021 10:36
Opinii | În legislativul Găgăuziei va fi creată o majoritate dintre reprezentanții Blocului comuniștilor și socialiștilor și susținătorii bașcanului Irina Vlah
Alegătorii din Găgăuzia au ales la scrutinul local de ieri 17 din cei 35 de deputați în Adunarea Populară de la Comrat, urmând ca în 12 circumscripții să se desfășoare turul doi de scrutin,…
-
20 Septembrie 2021 13:51
PAS va avea șase deputați noi în Parlament
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate urmează să aibă cel puțin șase deputați noi din lista supleanților. Aceasta după ce unii parlamentari aleși au devenit miniștri, iar alții au…
-
11 August 2021 14:37
China: Patru morți într-un atentat cu bombă artizanală în sediul unei autorități locale în sudul țării
Patru persoane au murit și cinci au fost rănite într-un atentat cu bombă artizanală împotriva unei clădiri administrative într-un sat din sudul Chinei, au informat autoritățile, transmit AFP și…
-
23 Martie 2021 11:16
Celebrul miliardar Olivier Dassault a murit într-un accident de elicopter
Politicianul și miliardarul francez Olivier Dassault, unul dintre moștenitorii grupului aviatic Dassault - producătorul avioanelor Falcon, Mirage și Rafale - și-a pierdut viața, duminică, în urma…
-
08 Martie 2021 11:55
ANI s-a autosesizat în cazul deputatului PSRM, Grigorii Uzun, după ce în presă au apărut informații despre ce „a uitat” acesta să indice în declarația de avere
Autoritatea Națională de Integritate s-a autosesizat după ce portalul Anticoruptie.md a arătat în cadrul unui articol că proaspătul deputat PSRM, Grigorii Uzun, „a uitat” să indice în…
-
25 Februarie 2021 15:42
Primarii reclamă carențe legislative care duc la acte abuzive din partea inspectorilor de integritate. Reacția ANI
Primarii unor localități atrag atenția asupra lacunelor din legislația cu privire la conflictul de interese. Problema a fost semnalată după ce Autoritatea Națională de Integritate a emis acte de…
-
29 Ianuarie 2021 13:43
Procedura de eliberare a legitimației și a insignei de ales local urmează să fie simplificată
Parlamentul va ajusta cadrul normativ ce vizează procedura de eliberare a legitimației și a insignei de ales local. Comisia administrație publică va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect…
-
25 Noiembrie 2020 14:55
PNL România a deschis prima orgaizație locală în R.Moldova. „În funcție de evoluția pandemiei, urmează să înființăm organizații în raioane”
Președintelui organizației Partidului Național Liberal (PNL) România în R. Moldova, Adrian Dupu, anunat despre deschiderea primei organizații locale în R.Moldova.
-
13 Septembrie 2020 16:18