Сăutare:kuliok
Culoar bun, dar eforturi mari pentru Republica Moldova, după deschiderea negocierilor cu UE (REVISTA PRESEI)
Principalele subiecte analizate în presă sunt deschiderea negocierilor de aderare cu UE și următorii pași pe care îi are de făcut R. Moldova; problema detențiilor ilegale în regiunea transnistreană;…
-
13 Iunie 09:20
Încă doi martori ai apărării au fost audiați în dosarul „sacoșa neagră”, inclusiv un fost procuror în raionul Florești. Ion Ceban nu s-a prezentat la ședință (Revista presei)
Presa de la Chișinău scrie despre retragerea cetățeniei R. Moldova a celor cinci bărbați, care ar fi agenți ai așa-numitului minister al securității de la Tiraspol, MGB, precum și despre situația…
-
26 Mai 09:10
Ce se întâmplă în dosarele lui Dodon la 4 ani de la reținere (REVISTA PRESEI)
Presa amintește că pe 24 mai 2022 a fost reținut Igor Dodon, iar după 4 ani, el este judecat în două dosare penale – unul reluat de la capăt, celălalt se aproprie de final. Jurnaliștii mai relatează…
-
25 Mai 09:22
Ședință cu scântei în dosarul „sacoșa neagră”: Doi martori ai lui Igor Dodon, audiați de noul complet de judecată (Revista presei)
Presa urmărește dosarul „sacoșa neagră”, în care este judecat fostul președinte Igor Dodon, care continuă în instanță cu un nou judecător raportor. Un alt subiect care rămâne în atenția…
-
07 Mai 09:09
Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Problema dosarului „kuliok” este ca să se demonstreze că în acea sacoșă au fost bani. Acum impresia este că Plahotniuc și-a schimbat declarația (Audio)
Instituțiile statului trebui să-și spună cuvântul și să ne dea un răspuns la ceea ce s-a întâmplat în dosarul cunoscut ca „sacoșa neagră” , dar și în alte cazuri de acest gen, a subliniat…
-
28 Aprilie 15:47
Dosarul „Sacoșa neagră”: judecătorul-raportor și-a încetat activitatea la CSJ, lăsând în urmă acuzații privind presiuni. Va fi reluată, pentru a doua oară, cercetarea cauzei? (Revista presei)
Principalul subiect apărut în presa de la Chișinău este dosarul „sacoșa neagră” în care este vizat fostul președinte Igor Dodon. Judecătorul-raportor și-a încetat activitatea la Curtea Supremă…
-
28 Aprilie 10:19
Cum funcționa schema de escrocherie și spălare de bani care a dus la condamnarea lui Plahotniuc (Revista presei)
Presa continuă să comenteze condamnarea oligarhului Plahotniuc, eveniment apreciat de experți drept cel mai important din justiție. Totodată, analiștii subliniază că este importantă recuperarea…
-
24 Aprilie 09:29
„Kuliok-ul” care unește două dosare penale (REVISTA PRESEI)
Presa de la Chișinău urmărește procesul de judecată în dosarul în care este învinuit fostul șef al statului Igor Dodon, care are la bază imagini video cu o pungă cu bani oferiți de oligarhul…
-
19 Februarie 09:17
Ex-liderul democraților, Vladimir Plahotniuc, a refuzat să depună mărturii în dosarul „sacoșa neagră”
Ex-liderul democraților, Vladimir Plahotniuc, a refuzat să depună mărturii în dosarul „sacoșa neagră”. Acesta s-a prezentat astăzi la ședința de judecată desfășurată la Curtea Supremă…
-
17 Februarie 11:11
Flota lui Șor din Turcia (Revista presei)
O nouă investigație realizată de RISE Moldova scoate la iveală detalii despre o presupusă flotă aeronautică asociată cu Ilan Șor, aflat sub sancțiuni internaționale și căutat de INTERPOL. Totodată,…
-
13 Februarie 09:28
Închiderea „Casei Ruse” din Chișinău: se închide ușa principală, dar nu și intrarea dinspre Tiraspol (Revista presei)
Presa apărută astăzi în Republica Moldova alocă spații largi condamnării lui Dorin Damir, finul lui Vladimir Plahotniuc. De asemenea, justiția este prezentă în articolele din presă prin dosarul…
-
20 Ianuarie 09:11
Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov vor depune mărturii în dosarul „Kuliok”, în care Igor Dodon este învinuit
Un număr de 11 martori, printre care fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, fostul său consilier, Serghei Iaralov, dar și fostul premier Pavel Filip, vor fi audiați în dosarul „Kuliok”,…
-
12 Ianuarie 14:15
Vladimir Plahotniuc se apără în instanță cu articole publicate de Ziarul de Gardă (Revista presei)
Presa de la Chișinău scrie despre noile evoluții din dosarul din dosarul „kuliok”, în care fostul președinte Igor Dodon este judecat pentru luare de mită. Procurorii cer audierea lui Vladimir…
-
11 Decembrie 2025 09:13
Procurorii cer audierea lui Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov în dosarul sacoșa neagră
Procuratura solicită ca fostul lider democrat Vlad Plahotniuc și omul său de încredere, Serghei Iaralov, să fie audiați în dosarul sacoșei negre, în care fostul președinte Igor Dodon este judecat…
-
10 Decembrie 2025 17:15
„Propaganda Kremlinului bate la porțile Asiei Centrale: rolul lui Șor în Kîrgîzstan” (Revista Presei)
În presa din R. Moldova apărută astăzi puteți afla detalii despre rolul lui Șor în Kîrgîzstan, într-un articol care arată cum bate propaganda Kremlinului porțile Asiei Centrale. De asemenea,…
-
29 Noiembrie 2025 12:10
Curtea Supremă a reluat de la zero procesul „kuliok” al lui Igor Dodon (REVISTA PRESEI)
Presa relatează despre reluarea procesului de judecată în dosarul „kuliok” al lui Igor Dodon. De asemenea, jurnaliștii scriu despre dronele rusești care au survolat și căzut pe teritoriul R.…
-
26 Noiembrie 2025 09:17
Dodon, cu „kuliokul” în spate, dă lecții Ucrainei: educație anticorupție de la un politician implicat în dosare de corupție (Revista presei)
Presa de la Chișinău relatează despre anchetele desfășurate în România și Republica Moldova, după ce un camion cu armament a fost oprit în Vama Albița și publică numele firmei care ar fi gestionat…
-
21 Noiembrie 2025 09:47
DOSAR TRANSNISTREAN | Istoricul Octavian Țîcu: Republica Moldova devine tot mai atractivă pentru locuitorii din regiunea transnistreană (Audio)
Rezultatele alegerilor parlamentare relevă o deschidere tot mai mare a locuitorilor din stânga Nistrului pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, în ciuda regimului autoritar din regiunea transnistreană,…
-
06 Octombrie 2025 16:14
Republica Moldova traversează una dintre cele mai complexe perioade din istoria sa recentă (Revista Presei)
Presa de la Chișinău scrie despre lansarea Blocului Alternativa și suspiciunile privind apropierea sa de Moscova, dar și despre implicarea Patriarhiei Ruse în campania electorală prin Blocul Patriotic.…
-
02 Septembrie 2025 10:12
„Plahotniuc nu va spune câți bani erau în „kuliok”. Speră că partidele pro-ruse vor câștiga alegerile” (Rvesiat presei)
Presa de la Chișinău scrie despre sancțiunile impuse de Canada împotriva Irinei Vlah, precum și despre extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc.
-
29 August 2025 09:30

