Externe
VIDEO | Locuitorii din Kiribati și Samoa din Pacific, urmați de cei din Noua Zeelandă au intrat în anul 2023. Când se va intra în 2023 pe alte meridiane ale lumii
Primii pământeni care au intrat în 2023 sunt locuitorii din Kiribati și Samoa din Pacific, urmați de cei din Noua Zeelandă, relatează News.ro.
-
31 Decembrie 2022 13:33
Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani
Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa de la Vatican, la vârsta de 95 de ani, la aproape un deceniu după ce s-a retras din funcție din cauza problemelor de sănătate, relatează…
-
31 Decembrie 2022 12:16
Premierul României, în mesajul de Anul Nou: „Am trecut prin provocări greu de imaginat, am reușit să facem mai mult decât să rezistăm”
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, sâmbătă, într-un mesaj transmis cu ocazia Anului Nou, că românii și-au dovedit solidaritatea în anul care se încheie, au trecut prin provocări „greu de imaginat”…
-
31 Decembrie 2022 10:28
Tradiții de Anul Nou în lume. Trecerea dintre ani, sărbătorită în mod diferit de către fiecare popor
Anul Nou era sărbătorit de babilonieni acum 6000 de ani, la prima lună nouă de după solstițiu. Festivalul dura 11 zile, în fiecare zi desfășurându-se diverse activități, apoi oamenii își stabileau…
-
31 Decembrie 2022 09:47
Ruptură pe axa Erevan-Moscova: Rusia transmite că sunt ”inacceptabile” criticile Armeniei privind contingentele militare ale Kremlinului din regiunea separatistă Nagorno-Karabah
Rusia a precizat vineri că ”atacurile publice” asupra trupelor sale de menținere a păcii desfășurate în jurul regiunii separatiste Nagorno-Karabah din Azerbaidjan sunt „inacceptabile”, a doua…
-
30 Decembrie 2022 19:58
Pe cine a felicitat „călduros” Putin de Anul Nou. Printre lideri se află Viktor Orban dar și foști șefi de stat occidentali
Vladimir Putin nu le va trimite urări de anul nou președinților american Joe Biden, francez Emmanuel Macron și cancelarului german Olaf Scholz, a anunțat vineri Kremlinul, în plină criză între…
-
30 Decembrie 2022 19:37
Spectacolele lui Serghei Polunin, celebrul balerin rus care are trei tatuaje cu figura lui Vladimir Putin, anulate în Italia: „Climat de tensiuni și amenințări"
Un teatru italian a anulat vineri spectacolele unui important dansator rus care are trei tatuaje cu președintele Vladimir Putin pe piept și pe umeri, în urma presiunilor făcute online, transmite Reuters.
-
30 Decembrie 2022 19:03
VIDEO | Cum arată o fermă de troli pro-ruși desființată de Ucraina. Rețeaua ar fi operat 1,5 milioane de conturi false
Serviciile speciale ale Ucrainei au desființat o rețea de ferme de „boți” care distribuia dezinformări și propagandă pro-rusă despre care afirmă că opera 1,5 milioane de conturi false, relatează…
-
30 Decembrie 2022 18:24
Vladimir Putin l-a numit pe Xi Jinping „dragă prieten” și l-a chemat la Moscova. Președintele Chinei nu i-a răspuns la invitație
Vladimir Putin a declarat vineri că se așteaptă ca președintele Chinei, Xi Jinping, să facă o vizită de stat în Rusia, în primăvara anului 2023, evenimentul dorindu-se a fi o demonstrație publică…
-
30 Decembrie 2022 15:22
Anul 2022 a fost de-a dreptul oribil pentru lumea criptomonedelor
2022 nu este un an la care lumea criptomonedelor să privească înapoi cu plăcere. Prăbușirile, contagiunile, prăbușirile s-au succedat atât de rapid încât, spre sfârșitul anului, investitorii…
-
30 Decembrie 2022 13:09
OMS nu știe ce se întâmplă cu valul Covid din China / Tedros Ghebreyesus: Avem nevoie de informații
Organizația Mondială a Sănătății are nevoie de mai multe informații pentru a evalua ultimul val de infecții din China, a afirmat directorul general al OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, anunță hotnews.ro.
-
30 Decembrie 2022 11:28
Aproape 1700 de jurnaliști au fost uciși în ultimii 20 de ani. Irak și Siria, cele mai periculoase țări pentru profesia de jurnalist
Din 2003 până în prezent, 1.668 de jurnaliști au fost uciși în întreaga lume, ceea ce înseamnă că aprozimativ 80 de jurnaliști mor în fiecare an în timp ce își fac meseria. Bilanțul a fost…
-
30 Decembrie 2022 10:51
Brazilia a decretat trei zile de doliu după decesul legendarului Pele. Cortegiu funerar va însoți sicriul pe străzile din Santos, trecând prin fața casei mamei sale, care este încă în viață la vârsta de 100 de ani
Președintele în exercițiu al Braziliei, Jair Bolsonaro, a anunțat trei zile de doliu pentru decesul legendarului fotbalist Pele, survenit joi, conform unui decret publicat în Jurnalul Oficial, informează…
-
30 Decembrie 2022 09:30
Secretarul general al NATO cere noi livrări de arme pentru Ucraina
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a pledat pentru trimiterea suplimentară de armament către Ucraina, transmite vineri dpa, citat de Agerpres.
-
30 Decembrie 2022 09:07
Atac rusesc cu drone asupra Kievului
Locuitorii Kievului au fost treziți în primele ore ale zilei de vineri de alarmele aeriene, autoritățile locale spunând că a fost vorba de un val de drone, ce a venit la doar o zi un masiv atac cu…
-
30 Decembrie 2022 08:32
Timpul petrecut în natură pare să încetinească bolile Parkinson și Alzheimer
Timpul petrecut în natură, cum ar în parcuri și în apropierea râurilor, pare să încetinească progresia bolilor neurologice devastatoare precum Alzheimer și Parkinson, scrie descopera.ro.
-
29 Decembrie 2022 19:38
Oamenii antici ar fi navigat pe Mediterană în urmă cu 450.000 de ani
Este posibil ca oamenii arhaici să fi învățat cum să navigheze pe mare spre noi ținuturi încă de acum aproape jumătate de milion de ani. Conform unei analize a liniilor de coastă din timpul Pleistocenului…
-
29 Decembrie 2022 19:03
Arheologii au găsit cele mai vechi arme create în Americi: Vârfuri de săgeată datate din urmă cu până la 16.000 de ani
Arheologii au descoperit 14 vârfuri de săgeată cu tijă pe șantierul de excavare Cooper’s Field din vestul Idaho, datate din urmă cu 13.200 – 16.000 de ani, transmite News.ro.
-
29 Decembrie 2022 18:45
Oamenii dorm cel mai puțin între vârstele de 30 și 50 de ani
Oamenii dorm cel mai puțin la mijlocul vârstei adulte, spre deosebire de vârsta adultă timpurie și cea târzie, arată un nou studiu condus de cercetători de la UCL și University of East Anglia,…
-
29 Decembrie 2022 18:11
Trei nave de război, printre care și un submarin nuclear, inaugurate de Putin direct din fotoliul prezidențial
Președintele rus, care a inaugurat navele din biroul său, prin videoconferință, a promis că Rusia va produce și mai multe asemenea nave, scrie defenseromania.ro.
-
29 Decembrie 2022 17:21
Polonia este pregătită pentru oprirea livrărilor de petrol rusesc, susține ministrul Mediului
Polonia este pregătită pentru o interdicție a vânzărilor de petrol impusă de Rusia acelor țări care au implementat un plafon de preț pentru țițeiului rusesc, a declarat joi Anna Moskwa, ministrul…
-
29 Decembrie 2022 16:49
Cel mai mare motor de avion din lume este gata de teste
Rolls-Royce a anunțat că prototipul UltraFan, cel mai mare motor de avion, a fost finalizat și că testarea este acum în curs, scrie descopera.ro.
-
29 Decembrie 2022 15:23
Autoritățile ucrainene anunță că toate cele 16 rachete rusești lansate asupra Kievului au fost doborâte
Apărarea antiaeriană ucraineană a reușit să doboare toate cele 16 rachete rusești care au vizat joi capitala Kiev, a anunțat șeful administrației militare a orașului, Serghei Popko, potrivit Agerpres,…
-
29 Decembrie 2022 13:54
Bogdan Aurescu pune accent pe sprijinul acordat Republicii Moldova, în bilanțul MAE România pe 2022
Anul care se încheie a fost marcat, la nivel regional și global, de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, se arată în raportul u reperele acțiunii diplomatice a…
-
29 Decembrie 2022 12:17
Țările care vor solicita teste COVID tututor călătorilor ce vin din China, indiferent de cetățenie sau dacă sunt sau nu vaccinați
SUA vor solicita un test Covid negativ din 5 ianuarie pentru toate persoanele care vin cu avionul din China, măsură luată din cauza numărului crescut de cazuri în această țară și a lipsei de informații…
-
29 Decembrie 2022 10:19

