Descoperirile arheologice sugerează că acești oameni antici trebuie să fi găsit o cale să traverseze întinderi vaste de apă. Iar dacă dependența de podurile terestre nu a fost necesară pentru migrația umană, acest lucru ar putea avea implicații asupra modului în care strămoșii noștri și oamenii moderni s-au răspândit în întreaga lume.

Artefactele care permit reconstituirea evenimentelor din trecut

Este dificil de aflat momentul în care au început hominizii să navigheze pe mare. Bărcile din trecut aveau tendința să fie fabricate din lemn, un material care nu rezistă prea bine trecerii timpului și, cu siguranță, nu pentru zeci de mii, darămite pentru sute de mii de ani. Așadar, nu există nicio speranță că ar exista o arhivă a primelor bărci care au traversat oceanele lumii.

În schimb, ceea ce avem este o arhivă de artefacte și oase, unelte de piatră care nu se descompun și instrumente de analiză care ne permit să reconstituim modul în care lumea s-a schimbat de-a lungul mai multor milenii.

Sub conducerea geologului George Ferentinos de la Universitatea din Patras, Grecia, o echipă de cercetători a efectuat o nouă analiză.

Insulele din Marea Egee sunt, astăzi, considerate printre cele mai frumoase locuri din lume, fiind formate din sute de insule care alcătuiesc un arhipelag împrăștiat în Marea Egee între Turcia, Grecia și Creta. Aceste meleaguri au fost locuite de mult timp; artefactele care au fost datate aici prezintă o vechime de 476.000 de ani.

În plus, aceste unelte antice din Lesbos, Milos și Naxos au fost legate de stilul Acheulean, dezvoltat în urmă cu aproximativ 1,76 milioane de ani, asociat cu Homo erectus în Africa și Asia. Mai multe astfel de unelte au fost găsite în Turcia, Grecia și Creta, datând de acum 1,2 milioane de ani, astfel încât apariția lor în arhipelagul din apropiere are un oarecare sens.

Ce a revelat reconstruirea geografică a Insulelor Mării Egee?

Studii anterioare au sugerat că oamenii antici au traversat insulele pe jos în timpul erelor glaciare. Atunci când lumea îngheață, nivelul mării scade, iar oamenii pot traversa zone care ar fi fost acoperite de apă în vremuri mai temperate.

Ca să afle cu certitudine, Ferentinos și colegii săi au reconstruit geografia regiunii, incluzând o reconstrucție a liniilor de coastă din jurul Insulelor Mării Egee, care datează de acum 450.000 de ani.

Astfel, cercetătorii au folosit deltele râurilor antice. Acestea pot fi folosite pentru a determina nivelul mării și ratele de subsidență determinate de activitatea tectonică. Astfel, echipa a descoperit că reconstrucțiile anterioare erau incorecte. În punctul cel mai scăzut din ultimii 450.000 de ani, nivelul mării a fost cu aproximativ 225 de metri mai jos decât este astăzi.

Acest lucru înseamnă că, deși unele dintre insulele Mării Egee erau conectate între ele când nivelul mării era mai scăzut, în ultimii 450.000 de ani, insulele au rămas în mod constant în jurul maselor de uscat din jur. În punctul cel mai scăzut al nivelului mării, ar fi existat încă mai mulți kilometri de apă deschisă care trebuiau traversați pentru a ajunge la cea mai apropiată dintre insulele din Marea Egee.

Traversarea mărilor, o practică dezvoltată înainte de Homo sapiens

Alte dovezi, subliniază cercetătorii, sugerează că aceasta nu a fost cea mai veche traversare a mării. Cândva, între 700.000 și un milion de ani în urmă, se crede că oamenii arhaici ar fi călătorit pe mare în jurul Indoneziei și Filipinelor.

Aceste traversări combinate sugerează că deplasarea pe mare a fost o practică dezvoltată nu de Homo sapiens, ci de strămoșii și rudele umane care au venit înainte, conform Science Alert.

„Mai mult, având în vedere că hominizii arhaici au fost capabili să traverseze Marea Egee, ei ar fi fost, de asemenea, capabili să traverseze Strâmtoarea Gibraltar. Cele menționate mai sus ne permit să revizuim punctul de vedere general acceptat cu privire la popularea sud-vestului Europei din Peninsula Sinai și din câmpiile levantine ca punct de popas prin zona de coastă a Anatoliei și podul terestru de la Bosfor în Pleistocenul mijlociu și târziu, bazat pe consensul conform căruia abilitățile cognitive de traversare a mării au fost limitate la oamenii moderni din punct de vedere anatomic”, scriu cercetătorii în lucrarea lor.