ZdG | Dosarul fostului șef al Fiscului, Nicolae Vicol, la Curtea Constituțională

  • 12 Martie 11:34
ZdG | Dosarul fostului șef al Fiscului, Nicolae Vicol, la Curtea Constituțională

Curtea Supremă de Justiție a trimis dosarul lui Nicolae Vicol, fostul șef al Serviciului Fiscal de Stat, la Curtea Constituțională, scrie Ziarul de Gardă.

Potrivit sursei citate, instanța supremă a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru realizarea controlului de constituționalitate a unei sintagme din articolul 327, Cod Penal, în baza căruia a fost învinuit ex-șeful FISC.

„Dosarul corupţiei de la Serviciul Fiscal de Stat, unul dintre dosarele de rezonanţă din ultimii ani, a fost deschis în 2012, însă descinderile mascaților, soldate cu mai multe reţineri şi percheziţii, au avut loc vineri, 15 februarie 2013, chiar în ziua în care deputații PLDM şi PCRM l-au demis pe democratul Vlad Plahotniuc din funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi la câteva zile după ce Vlad Filat, liderul de atunci al PLDM, a denunțat acordul Alianței pentru Integrare Europeană, numindu-l pe Plahotniuc „păpuşar” şi aducându-i mai multe acuzații grave. La scurt timp, şi Plahotniuc a adus public acuzaţii în adresa lui Filat. În acest context, peste doar câteva zile, au apărut mai multe interceptări telefonice dintre Nicolae Vicol şi diverşi oficiali de rang înalt, printre care şi premierul de atunci, Vlad Filat”, notează Ziarul de Gardă. 

În sesizarea depusă la CC, Vasile Nicoară, avocatul lui Vicol, a făcut referire la o hotărâre a CC din octombrie 2018 prin care s-a constatat că nu există niciun text normativ care să definească noțiunea de „urmări grave”, utilizată într-un alt articol din Codul Penal – 328.  Pentru că Nicolae Vicol a fost învinuit în baza art. 327, aliniat 2, litera C, care se referă la „abuzul de putere sau abuzul de serviciu soldat cu urmări grave”, Nicoară le cere judecătorilor de la CC să declare neconstituționale prevederile articolului în baza căruia e judecat clientul său. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chişinău
17,59 °C
cer senin
Umiditate:82 %
Vint:1,5 m/s
Mon
20 °C
Tue
19 °C
Wed
17 °C
Thu
18 °C
Fri
16 °C

Curs oficial BNM 20 Mai 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 20.0345 -0.0632
USD 17.9401 0.0069
RON 4.2067 -0.0143
UAH 0.6805 -0.0000
RUB 0.2776 -0.0005
Arhivă Radio Chișinău