Uzbekistan își redeschide granițele pentru turiști. Fără vize pentru cetățenii a 45 de state

  • 08 Ianuarie 2019 08:52
Uzbekistan își redeschide granițele pentru turiști. Fără vize pentru cetățenii a 45 de state

Președintele uzbec Shavkat Mirziyoyev a semnat un decret privind exceptarea de la viză, pe o perioadă de 30 de zile, a turiștilor din peste 45 de țări, relatează luni agenția Xinhua.

Decretul, care va intra în vigoare pe 1 februarie, face parte din măsurile luate de către guvernul uzbec pentru dezvoltarea turismului, notează Pagina de Rusia.

Obiectivul guvernului de la Tașkent este de a atrage peste nouă milioane de turiști străini în 2025 și de a crește ponderea industriei turismului în PIB-ul țării de la 2,3 % la 5 % în 2025, scrie agerpres.ro.

Lista țărilor eligibile pentru sistemul ‘Uzbekistan’s e-viza’ se va extinde de asemenea la 76 de țări începând de la 1 februarie. În plus, e-viza pe 30 de zile pentru intrări duble și multiple în țară va fi introdusă de la 15 martie.

Uzbekistanul va oferi de asemenea noi tipuri de vize, inclusiv vize de studii, vize academice și vize medicale, pentru unele grupuri de cetățeni străini.

Potrivit Comitetului de stat pentru turism, numărul de vizitatori în Uzbekistan a ajuns la 5,3 milioane în 2018, aproape dublu față de 2017.

Uzbekistanul îi scutește de vize pe 30 de zile pe cetățenii din Israel, Indonezia, Coreea de Sud, Malaezia, Singapore, Turcia și Japonia. Există de asemenea un regim de scutire reciprocă de vize între Uzbekistan și țările membre ale Comunității Statelor Independente (CSI), o organizație regională a fostelor republici sovietice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:79 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău