Serbia | Închisoare cu executare, în primă instanță, pentru un fost primar care a ordonat incendierea locuinței unui jurnalist

  • 23 Februarie 2021 14:40
Serbia | Închisoare cu executare, în primă instanță, pentru un fost primar care a ordonat incendierea locuinței unui jurnalist

Dragoljub Simonovic, fostul primar al Grocka, o periferie a Belgradului, a fost condamnat marți în primă instanță la patru ani și trei luni de închisoare cu executare pentru că a ordonat să fie incendiată casa unui jurnalist, transmite AFP, citând un purtător de cuvânt al tribunalului responsabil de acest caz.

Asociațiile sârbe și internaționale pentru apărarea libertății presei trag semnale de alarmă cu regularitate cu privire la deteriorarea situației mass-media în Serbia.

Un tribunal din Belgrad l-a declarat vinovat pe Simonovic pentru că, în decembrie 2018, a ordonat incendierea locuinței jurnalistului Milan Jovanovic, specializat în anchete de corupție, în special în rândul responsabililor politici.

Milan Jovanovic era acasă împreună cu soția sa în momentul atacului și a reușit să fugă printr-o fereastră din spatele casei. El a afirmat în mai multe rânduri că a fost victima acestei agresiuni din cauza articolelor sale asupra unor cazuri de corupție care aveau legătură cu fostul primar.

Autorul atacului, Aleksandar Marinkovic, care a aruncat o sticlă cu o substanță inflamabilă pe garajul casei lui Jovanovic, provocând un incendiu ce s-a propagat asupra întregii case, a fost condamnat în contumacie la patru ani și trei luni de închisoare.

'Sunt mulțumit de verdict, am avut ocazia să văd că poliția a făcut o treabă bună, la fel și procurorul și judecătorul, cred că verdictul este adecvat. Sper ca aceasta să însemne mai multă libertate pentru mass-media din Serbia și ca apartenența la un partid să nu mai protejeze așa cum a făcut-o până în prezent', a declarat Milan Jovanovic.

Ambasada SUA la Belgrad își exprimase 'îngrijorarea' la momentul agresiunii, în contextul criticilor privind libertatea presei în Serbia, țară care își negociază aderarea la Uniunea Europeană. Ambasada 'condamnă atacurile asupra jurnaliștilor și este îngrijorată de incidentul care a dus la distrugerea casei lui Milan Jovanovic', menționa atunci misiunea diplomatică americană într-o postare pe Twitter scrisă în limba sârbă.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău