Procuratura nu mai este obligată să prezinte raportul anual în plenul Parlamentului și nici măcar să-l publice

  • 07 Ianuarie 2019 08:58
Procuratura nu mai este obligată să prezinte raportul anual în plenul Parlamentului și nici măcar să-l publice

Raportul privind activitatea anuală a Procuraturii Generale, pe care Procurorul General este obligat să-l prezinte Parlamentului anual până la 31 martie, nu va mai fi audiat de Legislativ. Conform unor modificări la Legea cu privire la procuratură, publicate în ultima ediție a Monitorului Oficial, această prevedere a fost exclusă.

De asemenea, a fost exclusă prevederea care stabilea că raportul anual al Procuraturii este făcut public și se plasează pe pagina web oficială a instituției, dar și cea care prevedea că raportul conține și date privind impactul activității Procuraturii din anul precedent asupra drepturilor persoanelor, precizează BizLaw.md

Astfel, alin. (3) din art. 11 din Legea cu privire la Procuratură, care până în prezent prevedea că ”Procurorul General prezintă Parlamentului anual, până în data de 31 martie a anului în curs, un raport despre activitatea Procuraturii în anul precedent. Raportul se audiază în plenul Parlamentului, este făcut public și se plasează pe pagina web oficială a Procuraturii Generale. Raportul conține și date privind impactul activității Procuraturii din anul precedent asupra drepturilor persoanelor”, va conține doar următorul text: ”Procurorul General prezintă Parlamentului anual, până în data de 31 martie a anului în curs, un raport despre activitatea Procuraturii în anul precedent”.

Modificările au intrat săptămâna trecută în vigoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,85
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău