Președintele Turciei l-a numit pe ginerele său în funcția de ministru al finanțelor

  • 10 Iulie 2018 18:11
Președintele Turciei l-a numit pe ginerele său în funcția de ministru al finanțelor

Lira turcă a înregistrat o scădere abruptă, după ce președintele Recep Tayyip Erdoğan a anunțat numele noului ministru de finanțe. Acesta este ginerele președintelui Erdoğan, Berat Albayrak.

Valuta s-a stabilizat, după ce a scăzut cu trei procente luni, pe fondul îngrijorărilor investitorilor cu privire la viitorul economiei țării. Anunțul privind numirea lui Berat Albayrak la șefia Ministerului de Finanțe ridică întrebări cu privire la severitatea nepotismului din politica turcă, nu numai în privința ginerelui președintelui, ci și a cercului apropiat al acestuia. Spre exemplu, medicul său personal a devenit ministrul sănătății.

Noul ministru de finanțe nu are nicio experiență clară în domeniul piețelor financiare și îl înlocuiește pe economistul Mehmet Șimșek, care avea relații apropiate la New York și a asigurat o oarecare stabilitate economică, chiar și în perioade turbulente, precum tentativa de lovitură de stat, din urmă cu doi ani. Președintele Erdoğan a fost învestit luni, pentru un nou mandat de cinci ani, în care va avea prerogative executive extinse.

Sursa: Rador

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău