Opt milioane de muncitori în regim part-time din UE ar dori să muncească mai mult

  • 22 Noiembrie 2019 10:06
Opt milioane de muncitori în regim part-time din UE ar dori să muncească mai mult

În rândul populației cu vârsta cuprinsă între 15-74 ani din UE, 230 milioane persoane erau angajate în 2018, 17 milioane nu avea un loc de muncă și 134 erau inactive din punct de vedere economic, arată datele publicate vineri de Eurostat, preluat de Agerpres.

Aproximativ 80% dintre persoanele angajate din UE (184 milioane persoane) lucrau în regim full-time iar restul de 20% în regim part-time (46 milioane). În rândul acestora din urmă, peste opt milioane formau categoria subocupată a lucrătorilor part-time, adică cei care doreau să lucreze mai mult și erau dispuși să facă acest lucru. Este vorba de 18% din numărul total de muncitori în regim part-time și 4% din numărul total de persoane angajate din UE în anul 2018.

Datele Eurostat arată că două treimi dintre muncitorii part-time care doresc să lucreze mai mult și sunt dispuși să facă acest lucru sunt femei. De altfel, în majoritatea statelor membre muncitorii part-time subocupați sunt în mare parte femei, exceptând România (unde doar 36% sunt femei) și Bulgaria și Malta (ambele cu 50%).

În anul 2018, proporția muncitorilor part-time subocupați în rândul populației totale de muncitori part-time varia semnificativ în UE. Majoritatea muncitorilor part-time cu vârsta între 15 și 74 de ani doreau să muncească mai mult în Grecia (70% din muncitorii part-time) și Cipru (52%), urmați de cei din Spania (45%), Portugalia (37%), Slovacia, Letonia și România (toate cu peste 30%).

La polul opus, Cehia înregistra cel mai mic procent de muncitori part-time care doreau să muncească mai mult (5%), urmată de Olanda și Estonia (ambele cu 9%)m Luxemburg și Germania (ambele cu 10%).

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău