Noi negocieri de pace la care vor participa Ucraina, Rusia și OSCE, în luna decembrie

  • 23 Decembrie 2014 15:28
Noi negocieri de pace la care vor participa Ucraina, Rusia și OSCE, în luna decembrie

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a declarat în cursul zilei de luni că o nouă rundă de discuții de pace – la care vor participa Rusia, Ucraina și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Discuțiile vor avea loc în capitala Belarusiei, pe 24 și 26 decembrie. Datele au fost discutate într-o conversație telefonică între președintele francez, Francois Hollande, cancelarul german, Angela Merkel și președintele Rusiei, Vladimir Putin.


Poroșenko a afirmat că liderii au subliniat necesitatea de implementare a următorilor pași ai unui plan de încetare a focului, care a fost stabilit în cadrul unei prime runde de discuții, la Minsk, în luna septembrie, și care are ca scop încheierea conflictului din teritoriile estice ale Ucrainei, care a provocat decesul a mai mult de 4700 de persoane. “Participanții au fost de acord cu necesitatea implementării tuturor punctelor înțelegerii de le Minsk, printre care se numără și încetarea focului, retragerea armamentului greu și eliberarea imediată a tuturor ostaticilor”, a afirmat Poroșenko. Acordul de încetare a focului din septembrie a fost încălcat de ambele părți implicate, dar violențele s-au diminuat semnificativ în luna decembrie, ceea ce a amplificat speranțele privind noi negocieri, deși planurile anterioare au fost amânate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:79 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău