Mihai Cernei ar putea fi demis de la Termocom

  • 08 Aprilie 2013 14:05
Mihai Cernei ar putea fi demis de la Termocom

Primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, cere demisia administratului Termocom Mihai Cernei, care ar fi implicat în contractarea unor bunuri și servicii de la persoane apropiate.

Mihai Cernei respinde acuzațiile.

Dorin Chirtoacă a anunțat luni, 8 aprilie, la ședința operativă de la Primărie că a fost sesizat de Centrul Național Anticorupție că directorul Termocom este implicat în semnarea unor contracte de închiriere a două automobile, începând cu anul 2010, care ar aparține fiicei și ginerelui său, pentru care întreprinderea achita câte aproximativ 200 de mii de lei annual.

 De asemenea, trezește dubii și o serie de contracte pentru servicii juridice, în valoare de peste 300 de mii de lei, în contextul în care la Termocom sunt angajați 26 de juriști, iar până nu demult șeful direcției juridice a fost ginerele lui Mihai Cernei. Dorin Chirtoacă a declarat că este vorba de conflict de interese și a cerut sancționarea șefului Termocomului.

Mihai Cernei susține însă că întreprinderea are nevoie de cele două automobile, care sunt utilizate la lucrările de reparații și a sugerat că ele nu ar aparține rudelor sale.

Pe de altă parte, Dorin Chirtoacă a explicat că cele două mașini aparțin sau aparțineau ginerelui și fiicei lui Mihai Cernei, dar că au fost date în folosință altor personae la momentul încheierii contractelor cu Termocom.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău