Marea Britanie/Media: Kremlinul consideră o 'absurditate' refuzul de a acredita RT și Sputnik

  • 09 Iulie 2019 15:26
Marea Britanie/Media: Kremlinul consideră o 'absurditate' refuzul de a acredita RT și Sputnik

Kremlinul a calificat marți drept o "absurditate" decizia guvernului britanic de a priva accesul media ruse RT și Sputnik la o conferință internațională la Londra privind libertatea presei, relatează France Presse, citat de Agerpres.

"Nu poate avea loc nicio conferință asupra libertății presei când jurnaliștilor li se interzice accesul", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, regretând "absurditatea unei situații" care există, consideră el, "în multe țări".
                
Luni, autoritățile britanice au anunțat că au refuzat să acrediteze RT și Sputnik la această conferință din cauza "rolului lor activ în difuzarea dezinformării".
                
Mai mulți miniștri și o mie de jurnaliști și reprezentanți ai societății civile sunt așteptați să participe la acest eveniment coorganizat de Canada miercuri și joi în capitala britanică.
                
În decembrie anul trecut, Ofcom, instituția de reglementare a audiovizualului britanic, a estimat deja că RT a încălcat regulile de imparțialitate în timp ce a relatat despre otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal la Salisbury, în sud-vestul Angliei, în martie 2018.
                
"Conferința internațională asupra libertății mass-media" își propune să consolideze cooperarea internațională în legătură cu probleme privind libertatea presei și fenomenul "fake news".
                
Singurele trei țări care nu au fost invitate la conferință sunt Coreea de Nord, Siria și Venezuela, potrivit organizatorilor.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău