Cedarea fără luptă a Basarabiei și Bucovinei de Nord în iunie 1940 URSS-ului au permis acestora desfășurarea unui întreg plan de epurare a elementului românesc, cu precădere a membrilor clasei mijlocii și fruntașilor satelor din teritoriile anexate.

O atenție deosebită a fost acordată localităților din zona de frontieră (noua graniță) din partea sovietică. Intenția aproape nedisimulată a fost de „curățire”, de înlocuire a românilor cu cetățeni de altă etnie.

Consolidarea noii puteri s-a făcut gradual, însă rapid.Naționalizarea mijloacelor de producție, fie industriale , fie agricole, colectivizarea, transformarea sistemului de educație într-unul leninist, în care limba română dispărea din programa școlară, impunerea noilor modele și mituri au fost puse în practică de elementul rusesc ajutat de alogeni.

Cei care se împotriveau luau drumul republicilor sovietice din Asia Centrală sau Siberiei pentru munci necalificate sau dezonorante, în condiții improprii.

În paralel, activiștii politici și poliția secretă sovietică lansau zvonuri că e mai rentabil pentru românii bucovineni și basarabeni să ceară repatrierea în România față de a trîi într-un colț îndepărtat al Uniunii Sovietice.

O stratagemă căreia i-au căzut victimă mulți locuitori din Bucovina de Nord. Este cazul românilor care s-au strâns în apropiere de Storojineț, la Lunca sau la Fântâna Albă. Statisticile diferă, nici până acum nu avem un recenzare a numărului pierderilor de vieți omenești. Conform unor estimări Basarabia și Bucovina de Nord au pierdut aproape 57.000 de persoane – decedate și peste 100.000 au fost deportate, cifre pentru întregul proces de sovietizare, între 1940 – 1941 și după anul 1944.

Cele mai importante arestări ale populației locale vor avea loc în ajunul atacului german asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941. La 31 mai 1941, împuternicitul Moscovei pentru arestarea sau strămutarea elementelor indezirabile, S.A. Goglidze, trimite un raport lui Stalin. Potrivit acestuia, urmau să fie anihilate cele mai periculoase elemente, cum ar fi foști membri ai Gărzii de Fier, caracterizată ca „cea mai clandestină organizație, cu experiență de ani de zile în activități ilegale”, având „cadre teroriste, organizate în trupe speciale”. Alte persoane susceptibile de deportare erau foști membri ai Partidului Național Creștin, ai Partidului Național Țărănesc și Partidului Național Liberal care ar fi încercat să organizeze activități ilegale. Alte persoane vizate proveneau din rândurile marilor latifundiari, comercianților, jandarmilor, albgardiștilor ruși etc.

Operațiunea majoră de arestare și deportare a fost stabilită pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fiind vizate 32 423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței. Dintre acestea, 6 250 urmau să fie arestate, iar 26 173 – deportate. În raportul din 14 iunie 1941 despre rezultatele operațiunii, înaintat lui Stalin, Beria și Molotov, se constată că numărul celor arestați și deportați a scăzut de la cifra inițială de 32 423 persoane la 31 419. Cum se explică această diferență și ce relevanță are această micșorare a listei inițiale ? Avem date în acest sens numai în legătură cu Basarabia – 1 183 reușesc să evite tragedia care îi aștepta. Dintre aceștia, trei persoane au reușit să se ascundă, 133 n-au fost arestate din motive de boală, 318 și-au schimbat în ajun domiciliul, iar 829 au scăpat, retrăgându-li-se învinuirile ad hoc, „din cauza insuficienței materialelor compromițătoare”.

În noiembrie 1940, 40 de familii din Suceveni, alte câteva sute din Ostrița, Horecea, Șirăuți, Cotul Ostriței sau Buda au fost surprinse și decimate cu rafale de mitralieră de către soldații sovietici, supraviețuitorii și familiile acestora fiind ulterior deportați în Siberia.

În primăvara lui 1941, serviciile secrete ruse au propagat în rândul populației române din Bucovina de Nord că, pentru o scurtă perioadă de timp, trecerea graniței în România este un lucru acceptat de autorități. Încrezători, românii care abia așteptau să se întoarcă pe teritoriul țării noastre s-au constituit într-un grup masiv, de peste 3000 de persoane, și – pe 1 aprilie 1941 – s-au îndreptat spre granița sovieto-română. Oamenii erau de loc de pe Valea Siretului, din satele Bănila Moldovenească, Dăvideni, Trestiana, Iordănești, Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, Suceveni, iar pentru a dovedi caracterul pașnic al demersului lor au arborat în fruntea coloanei un steag alb, icoane și cruci de brad.

La 3 kilometri de graniță, în locul numit Poiana Varnița, grănicerii sovietici au somat coloana să stea în loc, dar grupul de români a ignorat ordinul și a mers mai departe, moment în care s-a declanșat iadul: sovieticii – echipați cu mitraliere performante – au început să tragă în plin, secerând laolaltă copii, femei și bătrâni.

Rușii nu s-au limitat la atât. Echipaje de cavalerie au ieșit din pădure și au plecat în urmărirea supraviețuitorilor, omorându-i cu sabia. În bestialitatea lor, sovieticii au agățat de coada cailor pe cei care încă mai respirau și i-au târât, în chiote războinice, până la cele 5 gropi comune săpate din vreme, la liziera pădurii.

Autoritățile de la Moscova au trecut în anonimat genocidul, declarând că a fost vorba doar de un incident minor, în care ”un grup de 20 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița”

Parlamentul României a adoptat în anul 2011 o lege prin care la 1 aprilie a fiecărui an se marchează ca Ziua Națională în memoria victimelor masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.