Promo-LEX: Măsurile de urgență trebuie să fie clare, previzibile și lipsite de confuzii

  • 10 Aprilie 2020 12:00
Promo-LEX: Măsurile de urgență trebuie să fie clare, previzibile și lipsite de confuzii

Asociația Promo-LEX a prezentat astăzi, 10.04.2020, Opinia scrisă ca răspuns la Solicitarea Curții Constituționale din 27 martie curent, privind sesizarea Curții de către un grup de deputați (Sesizarea nr. 47a) pentru verificarea constituționalității unor prevederi din Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020 privind declararea stării de urgență, precum și a unor prevederi legale noi introduse în Legea nr. 12/2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, care în opinia autorilor sesizării, presupun ”practic acordarea tuturor autorităților centrale atribuții nelimitate, neprevăzute expres de lege”.

Promo-LEX subliniază – condițiile de funcționare și atribuțiile organelor statului sunt supuse schimbării în cazul instituirii stării de urgență, totuși, măsurile aplicate trebuie să fie proporționale scopului urmărit și să nu admită arbitrariul. Din acest motiv, dar și în scopul protejării cetățenilor Republici Moldova împotriva arbitrariului, includerea unei liste exhaustive a măsurilor ce pot fi aplicate în cazul declarării stării de urgență este unica soluție posibilă și imperios necesară, îndeosebi în domeniul reglementat de Legea 212/ 2004.

În această ordine de idei, Promo-LEX nu contestă oportunitatea operării anumitor modificări legislative legate de situația excepțională, dar nu poate accepta edificarea unui cadru normativ vag care ar putea pune în pericol respectarea drepturilor omului.

În baza analizei efectuate, precum și reieșind din experiența Promo-LEX, Asociația consideră  expresiile introduse de legiuitor în textul de lege (și contestate de autorii sesizării): “aplicarea altor măsuri necesare” și “exercită alte atribuții necesare”, nu oferă subiectului de drept o garanție expresă asupra respectării drepturilor și libertăților sale. Mai mult, lipsesc pe fiecare om de posibilitatea cunoașterii îndatoritor în contextul situației de urgență suprapusă cu atribuții incerte oferite autorităților. În consecință, din punctul de vedere Promo-LEX acestea sunt contrare dispozițiilor generale constituționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Promo-LEX consideră că în situații excepționale, se sugerează mai degrabă facultatea legiuitorului de a completa cadrul legislativ în dependență de evoluțiile sociale, cu prevederi noi, exprese, menite să reglementeze aparențele legate de restrângerea unui drept definit.

Suplimentar, Promo-LEX atrage atenția asupra faptului că Parlamentul nu era în drept să aprobe modificările legii în ziua care face parte din perioada stării de urgență, iar Președintele nu avea dreptul să promulge modificările respective cu punerea în aplicare imediată a acestor modificări începând cu 17 martie 2020.

Sursa:Promo-LEX 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău