Dorin Cimil: Am elaborat un plan de acțiuni pentru turul doi ca să lichidăm neajunsurile

  • 03 Noiembrie 2020 08:15
Dorin Cimil: Am elaborat un plan de acțiuni pentru turul doi ca să lichidăm neajunsurile

Comisia Electorală Centrală a făcut o evaluare a evenimentelor care s-au produs în ziua scrutinului, cu referință la organizarea votului în țară și peste hotare. Astfel, CEC a stabilit acele momente care nu au fost organizate corespunzător, iar în turul doi vor fi remediate. Declarații în acest sens au fost făcute de către președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, notează IPN.

„Am fost contactați și de liderii diasporei care ne-au indicat ce urmează și cum urmează să acționăm în una sau altă situație. Am primit aceste sfaturi foarte binevoitor și am elaborat un plan de acțiuni pentru turul doi ca să lichidăm acele neajunsuri, care sunt evidente și care pot fi lichidate”, a declarat Dorin Cimil în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

Astfel, pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, CEC, la necesitate, va redirecționa scanerele de la o secție de votare în altă secție de votare unde numărul de alegători va depășii 3000 de alegători. Comisia analizează suplinirea urnelor de vot în unele secții de votare. De asemenea, funcționarii electorali vor fi instruiți pentru a efectua termometria și dezinfectarea alegătorilor în afara secțiilor și nu în incinta secțiilor de vot. Totodată, CEC va purta discuții cu Ministerul de Externe pentru a identifica soluții optime pentru fiecare caz în parte, a precizat Dorin Cimil.

„CEC datorează scuze tuturor pentru acele acțiuni care nu le-a avut în calcul sau nu le-a întreprins și sperăm că pentru următorul tur vor fi remediate”.

Referitor la sesizările cu privire la coruperea și transportarea alegătorilor, președintele CEC a menționat că au existat foarte multe plângeri care au fost redirecționate către IGP și Procuratura Generală pentru a fi investigate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău