Сăutare:Trebujeni
O nouă unitate de salvatori și pompieri va fi construită în localitatea Holercani
Peste 37 de mii de locuitori din raioanele Dubăsari, Criuleni și Orhei vor beneficia de servicii de urgență mai calitative, datorită construcției unei noi unități de salvatori și pompieri, relatează…
-
08 Noiembrie 2023 12:21
Șase unități de tehnică pentru intervenții în incendii vor ajunge în subdiviziunile IGSU ale mai multor localități din R. Moldova
Astăzi, 3 octombrie, la sediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a avut loc ceremonia solemnă de transmitere a 6 unități de tehnică pentru intervenții în incendii. Donația a…
-
03 Octombrie 2023 11:44
Antreprenorii din turism sau domenii conexe vor putea accesa resurse financiare sub formă de grant de până la 500 de mii de lei
Antreprenorii din turism sau domenii conexe vor putea accesa, de săptămâna viitoare, resurse financiare sub formă de grant de până la 500 de mii de lei pentru a-și dezvolta afacerile. Contribuția…
-
22 Septembrie 2023 16:15
În luna iunie au fost finalizate 20 de proiecte incluse în Programul „Satul european”
Un număr de 20 de proiecte, incluse în Programul „Satul european” au fost finalizate în luna iunie. Pentru implementarea acestora, Guvernul a alocat 54 mln de lei (2,7 mln de euro), transmite MOLDPRES.
-
30 Iunie 2023 12:14
Program de granturi destinat întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domeniul turistic, lansat de Guvernul SUA în Republica Moldova
Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a lansat un program de granturi destinat întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domeniul turistic din R.Moldova. Printre…
-
21 Iunie 2023 13:14
Astăzi, 11 ianuarie, este marcată Ziua Mondială a Rezervațiilor naturale. În R. Moldova există mai multe parcuri sau rezervații naturale protejate de stat
Ziua Mondială a Rezervațiilor naturale se marchează anual la data de 11 ianuarie cu scopul de a conștientiza comunitățile și publicul larg asupra valorilor și beneficiilor ariilor protejate. Această…
-
11 Ianuarie 2023 11:12
Un bărbat din raionul Orhei a suferit arsuri în urma încălcării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate la gaz
Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență un bărbat a avut de suferit în urma unui incident produs din cauza încălcării regulilor de exploatare a instalațiilor alimentate la gaz.…
-
18 August 2022 12:04
La Trebujeni, Orhei a fost inaugurată o nouă destinație turistică
O nouă destinație turistică a fost inaugurată ieri în satul Trebujeni, raionul Orhei. Pensiunea „Casa Rândunicii” este amplasată într-o zona cu peisaje, între malurile stâncoase din localitate…
-
16 Iunie 2022 12:38
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”, organizează Tabăra de scriere creativă „Leonard Tuchilatu”
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță”, organizează, în perioada 15-20 august 2021, Tabăra de scriere creativă…
-
12 August 2021 12:08
Dragostea unește frații | Un profesor de religie inspiră românii de pe ambele maluri ale Prutului să se ajute reciproc (GALERIE FOTO)
Vasile Postolachi, profesor de religie în județul Botoșani, a desfășurat de curând activitatea „Dragostea care unește frații”, prin care a strâns fonduri pentru familiile afectate de inundații…
-
15 Iulie 2020 10:20
Călătorie imaginară în R.Moldova - despre arta tradițională, în noua carte lansată de etnograful Varvara Buzilă
Volumul „Arta tradițională din Republica Moldova”, ediție bilingvă, în limba română și engleză a fost lansată ieri, 6 februarie, de etnograful și muzeograful Varvara Buzilă. Cartea reprezintă…
-
07 Februarie 2019 12:06
OFICIAL | Oleg Voronin rămâne fără bancă, la fel și un milionar democrat (Mold-Street)
Fincombank a publicat lista acționarilor ce acționau concertat și cărora începând cu 11 ianuarie 2019 le-a fost suspendat dreptul de vot și au fost obligați de Banca Națională a Moldovei (BNM)…
-
26 Ianuarie 2019 09:48
Admirați o galerie FOTO a 100 de ii tradiționale, confecționate de peste 200 de meșterițe din R.Moldova și din România
Expoziția „100 de cămăși basarabene salvate de la dispariție” a fost vernisată astăzi la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Timp de aproape doi ani de zile mai mult de 200…
-
16 Ianuarie 2019 15:46
Șase trasee turistice au fost create în Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi
Șase trasee turistice, cu o lungime de la patru la 23 de km, care cuprind patru localități din zona Rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi, au fost create pentru turiștii pedeștri și cicliști.…
-
31 Octombrie 2018 10:46
Fără curent electric în mai multe localități din țară. Adresele vizate
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienților, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunță că astăzi vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în intervalele…
-
04 Iunie 2018 08:22
„Cel mai tânăr fermier de succes” din R.Moldova prelucrează peste 500 hectare de terenuri
Ion Minciuc din raionul Glodeni a fost desemnat drept "Cel mai tânăr fermier de succes" din Moldova în cadrul concursului Gala AIPA 2018, desfășurat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură…
-
28 Mai 2018 12:55
Orar de intrerupere a curentului electric pentru astăzi, 12 martie
Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienților, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunță că astăzi, 12 martie 2018, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice…
-
12 Martie 2018 10:24
Chișinău 580 | Bisericile din Chișinău: Rolul estetic, social și turistic
În Chișinău există 24 de biserici cu statut de monument de categorie națională și se regăsesc în Registrul naționala al monumentelor, 18 dintre acestea se află în nucleul istoric al Capitalei.…
-
07 Mai 2017 14:59
Festivalul „GUSTAR” e aproape gata pentru tine! Tu ești gata de „GUSTAR”?
Pregătirile pentru festivalul „GUSTAR”, care se va desfășura în perioada 5-7 august 2016, în satul Furceni, Orhei, în rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, sunt aproape de finalizare!…
-
05 August 2016 15:13