Precizările IGP despre imaginile în care un polițist îndreaptă arma din dotare spre doi motocicliști
-
05 Iulie 16:30
În contextul imaginilor video apărute în spațiul public, care surprind acțiunile unui polițist în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, Inspectoratul General al Poliției vine cu mai multe precizări.
„Incidentul a avut loc la data de 7 iunie, în satul Sărata Veche, raionul Fălești. În acea zi, Poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier, în care conducătorul auto implicat a părăsit locul faptei. În timpul documentării cazului au fost observate două motociclete care au trecut repetat cu viteză excesivă și fără plăcuțe de înmatriculare, punând în pericol traficul rutier.
Anterior, Poliția recepționase mai multe sesizări privind deplasarea acestor motociclete cu încălcarea Regulamentului circulației rutiere.
În timpul intervenției, conducătorii motocicletelor au fost somați repetat să oprească, însă aceștia nu s-au conformat indicațiilor și somațiilor polițistului și și-au continuat deplasarea.
În contextul în care motocicliștii au ales să treacă a treia oară cu viteză excesivă, ignorând solicitările poliției, pentru a asigura oprirea acestora, polițistul a utilizat arma din dotare, aceasta fiind asigurată, fără executarea focurilor și fără punerea în pericol a integrității persoanelor.
Conducătorii motocicletelor nu s-au conformat indicațiilor nici de această dată, continuându-și deplasarea și părăsind locul într-o direcție necunoscută.
Ulterior, la data de 1 iulie, aceleași persoane au fost implicate într-o cursă între motociclete, soldată cu un accident rutier pe un drum din extravilanul satului Sărata Veche. În urma coliziunii frontale, trei pasageri au suferit traumatisme, printre care și minori, fiind internați în spital pentru îngrijiri medicale.
Verificările au stabilit că conducătorii motocicletelor nu dețin permis de conducere, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală”. precizează comunicatul IGP.
Poliția îndeamnă părinții să evite cu orice preț să permită minorilor să urce pe motociclete, deoarece riscul unui accident grav, chiar fatal, este extrem de ridicat.
Oamenii legii fac apel către cetățeni și mass-media să se informeze exclusiv din surse oficiale și să evite interpretările scoase din context. Vezi mai puțin

