Antreprenorii din turism sau domenii conexe vor putea accesa resurse financiare sub formă de grant de până la 500 de mii de lei

  • 22 Septembrie 2023 16:15
Antreprenorii din turism sau domenii conexe vor putea accesa resurse financiare sub formă de grant de până la 500 de mii de lei

Antreprenorii din turism sau domenii conexe vor putea accesa, de săptămâna viitoare, resurse financiare sub formă de grant de până la 500 de mii de lei pentru a-și dezvolta afacerile. Contribuția proprie va fi de 30%. Programul de sprijin pentru dezvoltarea IMM-urilor în domeniul turismului a fost lansat astăzi la o pensiune din Trebujeni, transmite IPN.

Președintele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Dumitru Pîntea, a precizat că resursele financiare accesate pot fi utilizate pentru crearea facilităților de cazare, de alimentare, pentru construcția de edificii care să fie utilizate în cadrul activității economice. Sunt eligibile companiile active, inclusiv cele care activează în alt domeniu, dar vor să se dezvolte și în turism.

Resursele financiare disponibile pentru antreprenori sunt de peste 10 milioane de lei anual, resurse care vin din bugetul de stat și UE. Aplicarea la program se va face online, pe oda.md.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău