Sport
Simona Halep ocupă locul 4 în topul celor mai bine plătite sportive ale lumii (Forbes)
Jucătoarea română de tenis Simona Halep se află pe locul al patrulea în clasamentul celor mai bine plătite sportive ale lumii, dat publicității de revista americană Forbes, în care prima poziție…
-
07 August 2019 08:45
Preliminarii Europa League - Clubul Honvéd depune recurs, UEFA demarează o procedură disciplinară și împotriva clubului din Budapesta
Clubul Honvéd va depune, marți, recurs la decizia de luni a UEFA prin care federația europeană a respins contestația clubului ungar, depusă în urma evenimentelor scandaloase care au avut loc joia…
-
06 August 2019 16:32
A fost prezentat noul antrenor al naționalei Moldovei
Semion Altman este noul antrenor al naționalei de fotbal a Moldovei. El l-a înlocuit pe Alexandru Spiridon, care a fost demis. Altman are 73 de ani și, acum 20 de ani, a scris istorie cu Zimbru, ajungând…
-
05 August 2019 18:25
Tenis | Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare pe 4; Mihaela Buzărnescu a ieșit din top 100
Românca Simona Halep se menține pe locul al patrulea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicității luni, în care Mihaela Buzărnescu a ieșit din top 100,…
-
05 August 2019 13:40
Sheriff a surclasat-o pe Zimbru
Sheriff a învins-o pe Zimbru cu 3-0 în cadrul etapei a 16-a din Divizia Națională. Robert Tambe a reușit dubla și a trecut pe primul loc în clasamentul golgheterilor, transmite IPN.
-
05 August 2019 13:14
Echipa Petrocub Hâncești a învins în etapa a 16-ea a campionatului național de fotbal
Echipa Petrocub Hâncești a învins, duminică, 4 august, în etapa a 16-ea a campionatului național de fotbal, în-un meci principial, echipa Dinamo-Auto Tiraspol, cu scorul 3-0, dar n-a urcat în nicio…
-
05 August 2019 11:35
Radu Albot, la un nou record în ratingul mondial
Radu Albot a urcat 2 poziții și ocupă locul 39 în clasamentul dat publicității luni, 5 august, de ATP, aceasta fiind cea mai bună clasare a tenismenului moldovean în ratingul mondial
-
05 August 2019 09:48
Luptătorii din Rep. Moldova au cucerit două medalii la campionatele mondiale printre cadeți
Luptătorii din Rep. Moldova au cucerit două medalii, una de argint și alta de bronz, la campionatele mondiale printre cadeți, încheiate duminică, 4 august, la Sofia, Bulgaria.
-
05 August 2019 08:29
TENIS | Radu Albot se află pe locul 39 mondial după prestația din turneul ATP din Mexic
Tenismenul moldovean Radu Albot va urca pe locul 39 în clasamentul mondial după ce a disputat semifinala turneului ATP de la Los Cabos (Mexic)
-
03 August 2019 18:46
Radu Albot, calificat în sferturile ATP 250 Los Cabos Open
Tenismanul moldovean Radu Albot a ajuns în sferturi de finală în proba de simplu a turneului internațional ATP 250 Los Cabos Open, care are loc în perioada 29 iulie – 3 august în Mexic.
-
01 August 2019 11:12
Ion Demian s-a clasat pe locul 5 la Mondialele de lupte libere (cadeți)
Luptătorul de stil liber Ion Demian (80 kg) s-a situat marți, 30 iulie, pe locul cinci la Campionatul Mondial de cadeți, care se desfășoară la Sofia (Bulgaria), relatează MOLDPRES.
-
31 Iulie 2019 13:21
Șapte luptători moldoveni de stil liber vor participa la Mondialele de cadeți
Șapte luptători moldoveni de stil liber vor evolua la Campionatul Mondial de cadeți, care a demarat astăzi la Sofia (Bulgaria), relatează MOLDPRES.
-
30 Iulie 2019 11:50
Simona Halep, decorată astăzi cu Ordinul Național Steaua României
Președintele României, Klaus Iohannis o va decora, în cursul zilei de marți, pe tenismena Simona Halep cu Ordinul Național Steaua României, în grad de cavaler, într-o ceremonie care va avea loc…
-
30 Iulie 2019 11:35
Cinci judocani moldoveni au devenit premianți la Europenele de veterani
Cinci judocani moldoveni au urcat pe podiumul de premiere la Campionatul European de veterani, care s-a încheiat duminică, 28 iulie, la Las Palmas de Gran Canaria (Spania), relatează MOLDPRES.
-
29 Iulie 2019 18:10
Sportivii moldoveni au obținut cinci medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European
Echipa Republicii Moldova a cucerit cinci medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European, rezervat sportivilor în vârstă de până la 18 ani, care s-a încheiat în week-end la Baku (Azerbaidjan),…
-
29 Iulie 2019 11:15
Înotătoarea Tatiana Salcuțan s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020
Câștigătoarea Jocurilor Olimpice de tineret de la Buenos Aires, înotătoarea Tatiana Salcuțan va evolua și la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.
-
28 Iulie 2019 18:01
JUDO | Denis Vieru a cucerit medalia de argint la Grand Prix-ul de la Zagreb
Judocanul Denis Vieru a ratat șansa de a cuceri a 5-a medalie de aur în acest an. El a pierdut finala de la Grand Prix-ul de la Zagreb în fața spaniolului Alberto Martin Gaitero, transmite IPN.
-
27 Iulie 2019 11:54
VIDEO | Ianis Hagi a marcat la debutul său oficial în Belgia și a adus victoria pentru Genk
Fotbalistul român Ianis Hagi a marcat la primul său meci oficial în tricoul formației Racing Genk, el înscriind vineri seara golul victoriei în partida câștigată de campioana en titre cu scorul…
-
27 Iulie 2019 11:32
Sheriff a învins pe terenul lui Partizani
Sheriff Tiraspol a câștigat primul duel cu Partizani Tirana din cadrul turului doi preliminar al Ligii Europa. Meciul din Albania s-a încheiat cu 1-0 în favoarea campioanei Moldovei, transmite IPN.
-
26 Iulie 2019 15:19
Paulina Țurcan a cucerit bronzul la Festivalul Olimpic al Tineretului European
Judoka Paulina Țurcan a obținut medalia de bronz la Festivalul Olimpic al Tineretului European, care se desfășoară la Baku (Azerbaidjan), transmite IPN.
-
25 Iulie 2019 11:11
Radu Albot a fost învins în optimile de finală la turneul de la Atlanta
Tenismanul moldovean Radu Albot s-a oprit în optimile de finală ale turneului ATP de la Atlanta (Statele Unite), dotat cu premii în valoare totală de 694.995 de dolari, fiind învins în trei seturi,…
-
25 Iulie 2019 08:15
Cel mai mare premiu din istoria tenisului va fi oferit la Turneul Campioanelor 2019. Suma pe care o poate câștiga Simona Halep
Vești bune de la Shenzhen, acolo unde va avea loc anul acesta Turneul Campioanelor. WTA Insider notează că sportiva care va câștiga competiția va încasa cel mai mare premiu din istoria tenisului.…
-
24 Iulie 2019 11:53
Atleta Nina Căpățînă a cucerit medalia de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku
Atleta din Rep. Moldova Nina Căpățînă a cucerit medalia de argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku.
-
24 Iulie 2019 09:33
Radu Albot, calificat în optimile de finală ale turneului ATP de la Atlanta
Jucătorul de tenis Radu Albot s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP de la Atlanta (SUA), dotat cu premii totale de 694.995 de dolari, învingându-l în două seturi, 6-4, 7-6 (7/4),…
-
24 Iulie 2019 09:25
Asociația Sportivilor și Antrenorilor din Moldova a denunțat scheme de corupție în mișcarea olimpică
Asociația Sportivilor și Antrenorilor din Moldova a expediat o scrisoare către conducerea țării în care a denunțat eventuale scheme de corupție în mișcarea olimpică, transmite MOLDPRES.
-
23 Iulie 2019 17:20

