Cel mai mare premiu din istoria tenisului va fi oferit la Turneul Campioanelor 2019. Suma pe care o poate câștiga Simona Halep

  • 24 Iulie 2019 11:53
Cel mai mare premiu din istoria tenisului va fi oferit la Turneul Campioanelor 2019. Suma pe care o poate câștiga Simona Halep

Vești bune de la Shenzhen, acolo unde va avea loc anul acesta Turneul Campioanelor. WTA Insider notează că sportiva care va câștiga competiția va încasa cel mai mare premiu din istoria tenisului. Este vorba de suma de 4.75 de milioane de dolari, brut, în cazul în care jucătoarea campioană nu va pierde niciun meci în faza grupelor.

La Turneul Campioanelor participă cele mai bune opt tenismene din sezon. Până anul acesta competiția se desfășura în Singapore, însă în 2019 va avea loc la Shenzhen, notează sursa citată.

Tabloul premiilor la Shiseido WTA Finals Shenzhen este de două ori mai mare decât anul trecut. Campioana va încasa 4.725.000 de dolari dacă va fi neînvinsă, 4.420.000 de dolari dacă pierde un meci în grupă sau 4.115.000 dacă pierde două meciuri în grupă.

Finalista va încasa, în aceleași condiții cu privire la meciurile din grupă, 2.400.000 de dolari, 2.095.000 sau 1.790.000, iar semifinalistele, 1.300.000 de dolari, 995.000 sau 690.000.

După triumful de la Wimbledon, pentru care a primit aproape trei milioane de dolari, Simona Halep e cvasicalificată la finala sezonului. Ea ocupă în acest moment locul 2 în clasamentul din acest an, cu 4.427 de puncte, după australianca Ashleigh Barty, cu 4.885 de puncte.

Și la dublu premiile sunt mărite substanțial, o echipă putând, în premieră, câștiga un milion de dolari dacă se impune în toate partidele.

Shiseido WTA Finals Shenzhen va avea loc între 27 octombrie și 3 noiembrie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:3,09 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău