BNM a revizuit în scădere prognoza asupra inflației

  • 05 Mai 2016 18:29
BNM a revizuit în scădere prognoza asupra inflației

Banca Națională a Moldovei a revizuit în scădere prognoza asupra inflației atât pentru acest an, cât și pentru anul 2017.

Potrivit unui raport, făcut public joi, 5 mai, în cadrul unei conferințe de presă, în 2016, rata inflației se va plasa la nivelul de 7 la sută, în scădere cu 3,1 puncte procentuale față de prognoza anterioară. Acest fapt va genera scumpiri la majoritatea mărfurilor și serviciilor, chiar dacă într-o măsura mai mică decât era prognozat anterior.

Potrivit raportului, rata medie anuală a inflației va avea o tendință de diminuare până la nivelul de 7 puncte procentuale, la sfârșitul acestui an, după care va urma o stabilizare în jurul țintei de 4,8%.
Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a menționat că evoluția descendentă a inflației a fost determinată de cererea internă modestă pe fundalul recesiunii economice, de revizuirea tarifului la gazele naturale și energia electrică, de aprecierea monedei naționale față de dolarul SUA din lunile februarie și martie, precum și de condițiile meteo favorabile în perioada de referință.

„În medie, în anul curent, inflația va atinge nivelul de și de 4.8%. Conform proiecției noastre, rata anuală a inflației va reveni în intervalul de variație a țintei inflaționiste în trimestrul III 2016. Valoarea maximă va fi înregistrată în trimestrul II 2016, de 8.1%, iar valoarea minimă în trimestrul IV 2016, de 3.6 la sută”, a declarat Sergiu Cioclea.

Totodată, Sergiu Cioclea a menționat că în acest an prețurile la majoritatea produselor și serviciilor vor continua să crească, deși mai puțin decât era prognozat înainte. Trendul inflaționist va fi influențat de nivelul remitențelor și importurilor, o stabilizare fragilă a monedei naționale, precum și de recesiunea înregistrată de economia rusă, ca urmare a scăderii prețurilor la petrol.

Potrivit guvernatorului, Banca Națională va continua să intervină pe piața valutară pentru stabilizarea cursului leului de ori de câte ori va fi nevoie, chiar dacă stabilizarea situației nu ține doar de BNM.

Referindu-se la vizita de documentare a unei misiuni FMI la Chișinău, programată pentru perioada 23-27 mai, Sergiu Cioclea a subliniat importanța acesteia, dând de înțeles că discuțiile vor fi foarte complicate, din cauza neîncrederii acumulate de Fond în ultimii doi ani.

„Situația este că timp de doi ani s-a acumulat un grad de suspiciune din partea Fondului. Este important ca FMI să înțeleagă că cel puțin BNM are intenția de a se implica cât mai decis în implementarea reformelor. Sper că, ulterior, FMI va oferi mandat misiunii pentru a semna nou program. Este important aceste lucru, pentru că ceilalți parteneri de dezvoltare se uită la FMI. Avem nevoie de acest program pentru o ancorare a reformelor”, a constatat Sergiu Cioclea.

Totodată, guvernatorul a menționat că Banca Națională ar putea insista pe menținerea unei politicii monetare relaxante, în cazul în care situația din sistemul financiar ar da semne de revigorare continuă.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău