A rămas un singur candidat la funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate. De ce?

  • 13 Noiembrie 2017 17:32
A rămas un singur candidat la funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate. De ce?

Un concurent s-a retras din concurs, iar celălalt a contestat rezultatul probei de interviu. Concursul pentru funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI) continuă cu un singur candidat.

Francisco Talmaci s-a retras din concursul pentru funcția de vicepreședinte al ANI. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de astăzi a Consiliului de Integritate (CI). Acesta rămâne, însă, în concursul pentru funcția de președinte al ANI.

Totodată, contracandidatul său, Lilian Chișca a contestat rezultatul probei de interviu. Contestația a fost însă declarată inadmisibilă, deoarece nu este prevăzută o procedură de contestare a probei de interviu. Astfel, la detectorul comportamentului simulat urmează să fie testat doar Lilian Chișca.

După cele două etape ale concursului, Francisco Talmaci a acumulat în total 48,95 puncte din 60 posibile, iar Lilian Chișca a obținut 47,15 puncte.

Punctul 63 din Regulamentul privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea funcțiilor de președinte și vicepreședinte ai ANI prevede că, în cazul retragerii candidatului până la desfășurarea testului la poligraf sau dacă candidatul nu susține proba la poligraf, Consiliul substituie candidatul respectiv cu candidatul următor de pe listă în baza punctajului acumulat, pentru ca acesta să susțină testul de poligraf sau, în cazul în care în lista menționată nu este niciun candidat care a promovat proba scrisă și proba de interviu, va organiza un nou concurs pentru funcția respectivă.

În același timp, Consiliul a fost informat că fostul candidat la funcția de președinte al ANI, Victor Strătilă, s-a adresat în intanță. La 23 noiembrie urmează să aibă loc prima ședință, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani. Amintim că, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a ridicat excepția de neconstituționalitate, depusă de celălalt candidat, Teodor Cârnaț. Instanța a decis să ridice excepția de neconstituționalitate a mai multor prevederi din Legea privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat.

Un alt subiect abordat în cadrul ședinței a fost ocuparea, în mod abuziv, a birourilor ANI de câțiva foști membri ai Comisiei Naționale de Integritate. Aceștia au depus cereri de chemare în judecată prin care cer să le fie achitate salarii și despăgubiri pentru că ar fi fost demiși din funcții. Membrii Consiliului au vrut să afle ce acțiuni a întreprins președintele în exercițiu al ANI, doar că Victor Strătilă a refuzat să se prezinte în ședință.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău