Сăutare:prevederile Uniunii Europene
ASP lansează un nou model de permise de conducere. Documentul va include cod QR și 40 de elemente de securitate (VIDEO)
Agenția Servicii Publice (ASP) a prezentat noul model al permisului de conducere din Republica Moldova, în cadrul unui eveniment de presă organizat astăzi. Implementarea documentului modern face parte…
-
28 Mai 11:32
Amenzi de până la 20 de mii de lei pentru persoanele care vând tutun în locuri interzise sau minorilor
Vor fi înăsprite amenzile pentru admiterea fumatului în locuri interzise. Acestea vor fi de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate…
-
29 Mai 2025 20:38
Parlamentul a ratificat Acordul pentru Planul de Creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro. Dorin Recean: „Republica Moldova merge decis și ireversibil pe calea europeană”
Parlamentul a votat astăzi, 22 mai, în două lecturi, Acordul de facilitate privind modalitățile specifice de punere în aplicare a sprijinului acordat de Uniunea Europeană în cadrul Mecanismului…
-
22 Mai 2025 14:45
Integrarea în UE, obiectiv strategic al țării. Constituția Republicii Moldova, modificată prin referendum, publicată în Monitorul Oficial
Constituția Republicii Moldova, modificată prin referendum, va fi publicată mâine în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană va deveni obiectiv strategic al țării, informează…
-
12 Noiembrie 2024 17:30
Integrarea europeană introdusă în Constituție. Hotărârea Curții Constituționale privind confirmarea rezultatelor referendumului a fost publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curții Constituționale cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.…
-
05 Noiembrie 2024 09:15
Electorala 2024 | CEC a aprobat modelul și textul buletinului de vot pentru referendum
Comisia Electorală Centrală a aprobat modelul și textul buletinului de vot pentru referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Acesta va fi de culoare violetă, iar întrebarea va fi: „Susțineți…
-
10 Septembrie 2024 16:47
ASP: Șoferii pot deține un singur permis. În caz contrar, riscă sancțiuni penale
Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că, în conformitate cu prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene privind permisele de conducere, este interzis ca o persoană să dețină…
-
06 August 2024 13:40
Drepturile consumatorilor de conținut sau de servicii digitale vor fi mai protejate. Cadrul normativ va fi armonizat cu prevederile Uniunii Europene
Drepturile consumatorilor de conținut sau de servicii digitale vor fi mai protejate. Comisia economie, buget și finanțe a examinat proiectul de lege privind contractele de furnizare de conținut digital…
-
24 Iulie 2024 17:48
Studiu de caz privind parcursul european al Rep. Moldova. Op-Ed de Laurențiu Pleșca
„Pentru Republica Moldova, experiența Georgiei servește drept un avertisment clar. Rusia utilizează diverse tactici pentru a împiedica țările din fostul spațiu sovietic să se apropie de Uniunea…
-
10 Iunie 2024 08:04
Parlamentul a adoptat, în luna noiembrie, 95 de acte normative
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în luna noiembrie, 95 de acte normative, iar în aceeași perioadă, în procedură legislativă au intrat 49 de acte, informează Direcția comunicare și relații…
-
05 Decembrie 2023 16:36
Parlamentul a adoptat, în luna noiembrie, 95 de acte normative
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în luna noiembrie, 95 de acte normative. În aceeași perioadă, în procedură legislativă au intrat 49 de acte, transmite Serviciul de presă al legislativului.
-
05 Decembrie 2023 11:03
Aditivii alimentari vor fi autorizați doar după o verificare minuțioasă
Aditivii alimentari vor fi autorizați doar după o verificare minuțioasă, bazată pe dovezi științifice. Guvernul a aprobat un proiect prin care reglementările aplicabile aditivilor alimentari vor…
-
29 Noiembrie 2023 15:03
Măsuri de sprijin acordate de stat pentru întreprinderi: Pragul ajutorului va crește la nivelul celui stabilit în UE
Pragul ajutorului de minimis acordat de stat întreprinderilor va crește la nivelul celui stabilit în UE. Parlamentul a votat în lectura a doua, în ședința plenară de astăzi, 24 noiembrie, un PROIECT…
-
24 Noiembrie 2023 11:51
Vicepremierul Dumitru Alaiba, la Tallinn Digital Summit: „Prin construirea unei societăți digitale moderne, vom crea un mediu favorabil inovației, investițiilor și creșterii economice”
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a participat, la 5 septembrie, la Digital Summit, ce s-a desfășurat la Tallinn. Au fost abordate teme importante precum securitatea…
-
07 Septembrie 2023 08:05
Cehia va susține Republica Moldova pentru a spori capacitățile de control și testare fitosanitară
Capacitățile de control și testare fitosanitară a Republicii Moldova vor fi îmbunătățite, cu suportul Guvernului ceh. În acest sens, o misiune de experți cehi se află la Chișinău, în perioada…
-
05 Septembrie 2023 14:44
Mai multe drepturi pentru persoanele fizice la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestora
Persoanele fizice ar putea beneficia de mai multe drepturi în procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Un proiect de lege în acest sens, elaborat recent…
-
07 August 2023 11:41
Legislația privind guvernanța corporativă și piața de capital, racordată la prevederile UE
Legislația care reglementează guvernanța corporativă și piața de capital a fost adusă în conformitate cu prevederile directivelor Uniunii Europene. Un proiect de lege care prevede acest lucru a…
-
28 Aprilie 2023 14:33
Agenția Servicii Publice și-a modernizat parcul de mașini pentru examenele auto
Agenția Servicii Publice (ASP) a primit ieri 12 autovehicule noi, de model Șkoda Scala, destinate procesului de examinare la proba practică, categoria B. Valoarea achiziției făcute de ASP este de 3,6…
-
08 Noiembrie 2022 10:02
România: Termocentrala Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane de euro. Investiții de peste 1 mld. de euro
Centrala termoelectrică Mintia a fost cumpărată, vineri, 26 august, cu 91,2 milioane de euro de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitației publice, a anunțat…
-
27 August 2022 12:59
Legislația națională privind evaluarea impactului asupra mediului a fost racordată la prevederile UE
Legislația națională privind evaluarea impactului asupra mediului a fost racordată la prevederile Uniunii Europene. Parlamentul a modificat astăzi Legea privind evaluarea impactului asupra mediului,…
-
28 Iulie 2022 12:42

