Politică
DOC | Președinta Maia Sandu a depus o sesizare la Curtea Constituțională în privința unor prevederi ale Legii cu privire la Guvern
Președinta Maia Sandu, a depus astăzi, 11 ianuarie, o sesizare la Curtea Constituțională cu solicitarea controlului constituționalității unor prevederi ale Legii cu privire la Guvern.
-
11 Ianuarie 2021 15:43
Cine face parte din delegația care o va însoți pe președinta Maia Sandu în vizita sa oficială, de mâine, de la Kiev
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va avea mâine, 12 ianuarie, o vizită oficială la Kiev.
-
11 Ianuarie 2021 15:30
Trupele ruse staționate în stânga Nistrului urmează să fie completate cu zeci de persoane pentru e efectua serviciul militar prin contract
În 2021, este planificată selectarea a aproximativ 70 de cetățeni pentru Grupul Operațional al Trupelor Ruse (GOTR), staționate ilegal în regiunea transnistreană a R. Moldova, pentru serviciul…
-
11 Ianuarie 2021 15:26
A fost semnat decretul de numire a consilierului președintelui Maia Sandu în domeniul comunicării publice
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi decretul de numire a Sorinei Sfefârță în funcția de consilier al președintelui în domeniul comunicării publice, purtător de cuvânt.
-
11 Ianuarie 2021 14:23
EXPERȚI | Președinta Maia Sandu întreprinde mâine prima sa vizită oficială peste hotare în calitate de șef al statului, la Kiev. „Autoizolarea aceasta pe care a mers Dodon nu a adus bine R. Moldova. Acum, urmează să deblocăm această situație”
Președinta Maia Sandu întreprinde mâine, 12 ianuarie, prima sa vizită oficială peste hotare în calitate de șef al statului. Maia Sandu va merge la Kiev, la invitația omologului său, Volodymyr Zelenski.…
-
11 Ianuarie 2021 13:18
Vicepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari a făcut un apel către președinta R. Moldova privind includerea subiectului proprietăților moldovenești din Ucraina pe ordinea de zi a următoarei ședințe a CSS
Vicepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari, deputat al Platformei DA, a făcut un apel către președinta Republicii Moldova privind includerea subiectului proprietăților moldovenești din Ucraina…
-
11 Ianuarie 2021 11:30
Analiză de Dionis Cenușă | Top 8 prognoze pentru statele PaE în 2021 – între “contestare” și “reînnoire”
Anul 2021 va fi diferit de cel precedent, însă într-o măsură insuficientă pentru a compensa pierderile. Majoritatea proceselor politice, socio-economice și geopolitice, care caracterizează statele…
-
11 Ianuarie 2021 08:30
Deputatul în Parlamentul României Boris Volosatî își va deschide un birou la Chișinău. Intrarea în biroul parlamentar va fi restricționat pentru unii deputați socialiști cu acte românești
Deputatul în Parlamentul României Boris Volosatîi va deschide, în scurt timp, biroul său la Chișinău. Anunțul a fost făcut de consilierul deputatului, Vlad Bilețchi.
-
10 Ianuarie 2021 15:58
Ziarul Național | „Să le spui rușilor să renunțe la misiunile de pacificare în lume, inclusiv în R. Moldova, e cum le-ai cere să renunțe la votcă, la mesianism, la ambele Katiușa, cântec și bombe” (Revista presei)
Revista presei- 10 ianuarie 2021.
-
10 Ianuarie 2021 13:07
Deputatul Iurie Reniță s-a vindecat de Covid, după o perioadă dificilă de boală
Deputatul Iurie Reniță s-a vindecat de Covid, după o perioadă dificilă de boală prin care a trecut.
-
09 Ianuarie 2021 12:29
Președinta Comisiei parlamentare de anchetă a Laundromatului rusesc, Inga Grigoriu, a făcut un demers către autoritățile din Federația Rusă pentru a obține informații în elucidarea acestui caz
Președinta Comisiei parlamentare de anchetă a Laundromatului rusesc, Inga Grigoriu, anunță că a făcut un demers către autoritățile din Federația Rusă pentru a obține informații în elucidarea…
-
09 Ianuarie 2021 12:05
Cearta dintre Chișinău și Moscova. Ce se află în spatele războiului declarațiilor dintre Maia Sandu și Vladimir Putin (Veridica.ro)
Rusia maschează, prin retorică agresivă, lipsa de idei și chiar de interes real pentru Moldova. Transnistria – un pion pentru viitoare schimburi, controlat tot mai ferm de Șeriff, scrie veridica.ro.
-
08 Ianuarie 2021 12:14
Jurnal.md | Alexandru Slusari, către Platon și Morari: „Voi ambii în diferită măsură, dar ați pus umărul la distrugerea acestui stat. Voi ați pus umărul la capturarea statului.” (Revista presei)
Revista presei- 8 ianuarie 2021.
-
08 Ianuarie 2021 11:33
În sesiunea de toamnă, parlamentarii s-au întrunit în doar zece ședințe
În sesiunea parlamentară de toamnă, care a început pe 1 septembrie, deputații s-au întrunit în doar zece ședințe plenare. Numărul ședințelor este aproape în jumătate în comparație cu sesiunea…
-
08 Ianuarie 2021 10:10
România, îngrijorată de violențele inacceptabile de la Capitoliu: Avem încredere în democrația americană, care trebuie să rămână un model în lume
România a reacționat miercuri seară la la protestele violente din capitala SUA, unde manifestanții pro-Trump au luat cu asalt Capitoliul și unde Congresul american era reunit pentru a valida victoria…
-
07 Ianuarie 2021 12:18
Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul Letoniei, Uldis Mikuts
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Letonia în Republica Moldova, Uldis Mikuts.
-
06 Ianuarie 2021 19:27
Veaceslav Platon îl acuză pe Viorel Morari de discreditarea procurorului general
Veaceslav Platon îl acuză pe Viorel Morari, procuror-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție, că prin acțiunile și declarațiile sale încearcă să-l discrediteze pe procurorul general, Alexandru…
-
06 Ianuarie 2021 19:08
DOC | R.Moldova continuă să fie principalul beneficiar al asistenței oficiale pentru dezvoltare acordată de România
Republica Moldova continuă să fie principalul beneficiar al asistenței oficiale pentru dezvoltare acordată de România, anunță, într-un comunicat, Ambasada României la Chișinău.
-
06 Ianuarie 2021 18:34
Despre ce au discutat președintele Maia Sandu și șeful CNA, Ruslan Flocea
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire astăzi, 6 ianuarie, cu Ruslan Flocea, directorul Centrului Național Anticorupție.
-
06 Ianuarie 2021 18:04
Ex-ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a fost numită consiliera Zinaidei Greceanîi
Fosta ministră a sănătății, Viorica Dumbrăveanu, este noua consilieră a președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, transmite TV8.MD.
-
06 Ianuarie 2021 15:39
IDEP va propune crearea unui grup de lucru al Comisiei Europene pentru Republica Moldova
Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP) va propune crearea unui grup de lucru al Comisiei Europene pentru Republica Moldova, care să susțină – împreună cu Delegația pentru relațiile…
-
06 Ianuarie 2021 14:37
Alexandru Slusari: Baza de odihnă „Ciaica” din Ucraina a ajuns la deputatul Andronache
Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, deputatul Alexandru Slusari, susține că, în cadrul unei așa-zise licitații, a fost înstrăinat complexul clădirilor bazei de odihnă…
-
06 Ianuarie 2021 12:40
Deputatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Nesterovschi, va ataca în instanță actul emis de ANI
Deputatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Nesterovschi, nu este de acord cu constatarea Autorității Naționale de Integritate privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și…
-
06 Ianuarie 2021 10:28
Vasile Bolea: „Regret că o exprimare la adresa unei acțiuni politico-juridice făcută de mine, a fost distorsionată, motiv pentru care adresez scuzele de rigoare familiilor și persoanelor care s-au simțit ofensate”
După ce mai multe asociații obștești, internauți, dar și deputați au venit cu critici dure la adresa deputatului Partidului Socialiștilor, Vasile Bolea, după ce acesta a folosit, într-o postare…
-
06 Ianuarie 2021 10:14
Jurnal TV | Înregistrarea unei discuții telefonice din 2015 între Veaceslav Platon și un om de afaceri, despre Laundromatul rusesc. „Cât mai costă și moldovenii ăștia... Și ei vor scrie «noi nu vedem asta», «noi nu vedem aceea»” (Revista presei)
Revista presei- 6 ianuarie 2021.
-
06 Ianuarie 2021 09:30

