Misiunea Socială “Diaconia” organizează ”Taberele Solidarității”

  • 29 Iulie 2013 16:51
Misiunea Socială “Diaconia” organizează ”Taberele Solidarității”

Pentru al optulea an consecutiv, Misiunea Socială “Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei, organizează, cu suportul voluntarilor, odihna de vară pentru copii în ”Taberele Solidarității” în câteva localități din Republica Moldova.

Satele alese în acest an sunt Fetești din raionul Edineț și Roșu din raionul Cahul. Copiii din aceste două sate vor fi implicați în activități recreative și social-filantropice care îi va ajuta să înțeleagă mai bine rolul voluntariatului și al solidarității, susține directorul misiunii sociale ”Diaconia”, Igor Belei.

Spre deosebire de formatul obișnuit al unei tabere, "Taberele Solidarității" sunt cu sejur de zi și nu există  o restricție în ceea ce privește numărul  de participanți. Activitățile sunt pregătite de 11 voluntari italieni împreună cu alți 10 voluntari moldoveni. Proiectul, care anul acesta se desfășoară în perioada 28 iulie – 10 august, este implementat cu susținerea unei  organizații din Italia și parohiile Mitropoliei Basarabiei din localitățile unde sunt organizate taberele.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
27,24
Cer senin
Umiditate:32 %
Vint:6,17 m/s
Thu
19
Fri
20
Sat
18
Sun
17
Mon
16
Arhivă Radio Chișinău