Lansarea unei cărți despre trecut Daciei a unei autoare din Slovacia a avut loc la Chișinău

  • 22 Octombrie 16:00
Lansarea unei cărți despre trecut Daciei a unei autoare din Slovacia a avut loc la Chișinău

Lansarea unei cărți despre trecutul dacic, scrisă de autoarea slovacă, Zuzana Kuglerova, a avut loc la Chișinău, la Biblioteca Municipală B. P. Hașdeu, transmite Radio Chișinău.

„Este o carte pentru adolescenti și, deoarece literatura pentru adolescenti este un mare gol, romanul va ocupa un loc binemeritat în cadrul lietaraturii noastre autohtone”, a menționat în cadrul lansării scriitorul și criticul literar, Ghrigore Chiperi.

Romanul are un mare procent de veridicitate istorică, dar propune și un element subiectiv, emoțional, foarte atractiv pentru adolescenți, a subliniat criticul. Gheorghe Chiperi spune că autoarea găsește un echilibru între adevărul istoric și cel artistic: “Autoarera descrie evenimente care au avut loc acum 2000 de ani. Dacia reprezintă azi, în mare parte, un gol istoric. Relația dintre Decebal și Scorilo, spre exemplu, pomeniți în carte, este până acum disputată și romanul autoarei umple acest gol istoric”, a subliniat scriitorul.

Autoarea, Zuzana Kuglerova a menționat că acest roman a fost scris acum 30 de ani, pe când lucra bibliotecară, și mai multe cărți i-au servit ca documentare în acest scop: “Tematica istorică m-a interesat încă de mic copil și trei autori m-au influiențat foarte mult, cărțile lor au fost ca material documentar, care au stat la baza acestei cărți  - Dacii, de Hadrian Daicoviciu fiind una dintre ele. În urma invaziei romane, urmașii dacilor s-au stabilit și în Slovacia, deci avem o parte comună a istoriei. Eroul liric nu este dac, este un negustor grec, în trecere prin această provincie, numele căruia, Dion Cassius, rezonează cu cel al unui fost guvernator al Ciliciei, fiu al unui senator roman. Aveam 30 de ani și acel pilon al dragostei era în sufletul meu și l-am transmis în acest roman. De asemenea, este bine evidențiat pilonul creștinismului. Ca inspirație mi-a servit inclusiv romanul lui Henryk Sienkiewicz, “Quo vadis. În acestă carte, Ultima prințesă a Daciei,  prevalează mai mult elementul istoric - circa 60-70 procente, spre deosebire de alte romane ale mele”, a menționat Zuzana Kuglerova.

Romanul a fost descoperit și promovat spre editare în R. Molodva de către scriitorul Nicolae Spătaru, directorul bibliotecii “Alba Iulia”, filială a Bibliotecii Municipale “B. P. Hașdeu”. Nicolae Spătaru a menționat că acest roman a fost remarcat imediat ca o carte de un interes deosebit pentru publicul din Republica Moldova și întreg spațiul românofon.

Gabriela Corcebaș, elevă la Liceul “Dante Aligheri”, prezentă la lansare, a mulțumit autoarei pentru carte, în care, a spus ea, a găsit multe elemente ce au impresionat-o: “Mi-a  plăcut cum sunt redate istoria și evenimentele din trecutul Daciei, cum este descrisă lumea politeistă și lumea creștinismului plină de sentimentul dragostei față de aproapele. Îi mulțumesc autoarei care m-a făcut să să redeschid cărți de istorie”, a spus Gabriela Corcebaș.

Autoarea a mai arătat, între altele, că în Slovacia  au loc mai multe festivaluri de carte, susținute de ministerul culturii. În școlile și  bibliotecile  din țară se desfășoară programe speciale de promovare a lecturii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
17,74
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:4,12 m/s
Wed
13
Thu
11
Fri
11
Sat
11
Sun
10
Arhivă Radio Chișinău