Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: NATO este un produs al Războiului Rece destinat confruntării

  • 10 Iulie 2018 16:15
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin: NATO este un produs al Războiului Rece destinat confruntării

Kremlinul a reiterat marți criticile la adresa expansiunii către Est a NATO, considerând alianța militară ca un ''produs al Războiului Rece'' al cărui scop este ''confruntarea'' cu Rusia, dar asigurând că nu dorește să se amestece în summitul ei de la Bruxelles, relatează France Presse și dpa.

Liderii țărilor membre NATO, care se întâlnesc miercuri și joi cu Donald Trump, se așteaptă la presiuni din partea președintelui american, care cere împărțirea poverii financiare a Alianței.

"Aceste dispute nu sunt treaba noastră. Relația noastră cu NATO este perfect cunoscută", a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în comentarii citate de agenția de presă de stat TASS.

"Această alianță este un produs al Războiului Rece și al confruntării din acea perioadă. Ea a fost formată în scopul și în numele confruntării", a adăugat Peskov.

"Tot ceea ce ea face pe termen lung - fie că avansează spre frontierele noastre, își dezvoltă infrastructura militară în direcția frontierelor noastre - confirmă de fiecare dată esența acestei alianțe", a adăugat el, notând că Rusia continuă să mențină "contacte destul de modeste" cu NATO.

Rusia vede orice extindere a NATO către frontierele sale ca un semn de agresiune împotriva ei și o dorință de a o înconjura, amintește AFP.

Moscova acuză de asemenea Alianța și Statele Unite că au intrat într-o cursă "frenetică" de înarmare și distrug "echilibrul militar" în vigoare în Europa de la prăbușirea URSS.

NATO și-a mărit prezența în domeniul securității în statele baltice și Polonia în ultimii ani, după anexarea de către Rusia a regiunii vecine ucrainene Crimeea, amintește dpa.

Rusia a ocupat și a anexat peninsula, unde se află o veche bază navală rusă la Marea Neagră, ca represalii pentru destituirea președintelui prorus ucrainean în urma manifestațiilor prooccidentale la Kiev în 2014.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău