Prima și ultima zi de școală sunt zile libere pentru părinții care au copii în clasele I și a II-a

  • 28 August 2018 09:40
Prima și ultima zi de școală sunt zile libere pentru părinții care au copii în clasele I și a II-a

Părinții care au copii în clasele I și a II-a pot beneficia de o zi liberă la începutul anului școlar. Aceeași regulă este valabilă pentru sfârșitul anului de studii. Prevederile sunt incluse în Convenția colectivă „Timpul de muncă și timpul de odihnă”, în vigoare de pe data de 26 iunie, 2015.

Sub incidența prezentei Convenții cad toate unitățile, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică.

Potrivit suntparinte.md, această prevedere a fost introdusă și promovată la insistența Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Responsabil de această aplicare legală este angajatorul. În context, părintele trebuie să scrie o cerere în care să facă trimitere la această prevedere. Până în 2015, prevederea era valabilă doar pentru mame. Noi am fi onorați dacă, în prima zi de școală, copilul va fi alături de mamă și de tată”, a menționat Valentin Crudu, șeful Direcției învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului.

Codul Muncii (art. 48, al. 2) prevede că, la angajare, salariatului îi vor fi puse la dispoziție, suplimentar, convențiile colective care-i sunt aplicabile, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern al unității, precum și informația privind cerințele de securitate și sănătate în muncă aferente activității sale.

În cazul în care angajatorul nu-și onorează angajamentele, salariatul se poate adresa la oficiile teritoriale ale Inspectoratului de Stat al Muncii. Responsabilii vor efectua un control și, în caz de depistare a încălcării legislației, vor aplica o amendă angajatorului.

Totodată, dacă părțile conflictului (în cazul dat, angajatorul și părintele) nu au ajuns la o înțelegere sau nu sunt de acord cu decizia comisiei de conciliere, acestea sunt în drept să depună o cerere de soluționare a conflictului în instanța de judecată.

Amintim că elevii din Republica Moldova vor începe anul de studii pe data de 3 septembrie, întrucât prima zi de toamnă pică într-o zi de sâmbătă.

Sursa: suntparinte.md

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău