Perspectiva extinderii UE nu a fost discutată la Summitul Parteneriatului Estic

  • 24 Noiembrie 2017 17:24
Perspectiva extinderii UE nu a fost discutată la Summitul Parteneriatului Estic

Președintele Consiliului European Donald Tusk și cel al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker nu se declară pe deplin mulțumiți de rezultatele summit-ului Parteneriatului Estic, desfășurat vineri, 24 noiembrie, la Bruxelles, dar au menționat că s-a convenit asupra unei declarații finale și a continuării sprijinului din partea Uniunii Europene pentru cele 6 state membre ale Parteneriatului.

„UE recunoaște aspirațiile europene ale țărilor asociate”, a declarat Donald Tusk. Totuși, nu s-a discutat nimic despre perspectivele europene ale cel puțin celor trei state care au solicitat acest lucru – Republica Moldova, Georgia și Ucraina.

Donald Tusk a declarat că în final, participanții au adoptat o declarație comună care a fost una „de compromis”, dar a menționat că el personal ar fi preferat „ca formulările să fie mai ambițioase”.

În declarația finală participanții la summit s-au angajat să consolideze democrația, statul de drept, drepturile omului și libertățile fundamentale. „UE rămâne angajată în sprijinul integrității teritoriale, independenței și suveranității partenerilor săi”, a declarat Donald Tusk.

Și Jean-Claude Juncker a declarat că nu este „tocmai mulțumit” de rezultatele summit-ului, dar „destul de satisfăcut”. Fiind întrebat despre perspectivele europene ale celor trei state, președintele Comisiei Europene a precizat că acesta nu a fost un summit de extindere.

UE va continua să sprijine statele membre ale Parteneriatului, dar acestea, la rândul lor trebuie să continue reformele, a mai declarat oficialul. „În cei 2 ani de la ultimul summit am făcut pași urași în stabilizarea regiunii, toate părțile sunt de acord că stabilitatea se face acasă. UE poate ajuta, dar trebuie la tine acasă să ai stabilitate, acces la un loc de muncă, la învățământ și trebuie să ai o economie puternică”, a accentuat Jean-Claude Juncker.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
17,24
Nori împrăștiați
Umiditate:59 %
Vint:3,09 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău