Războiul Israel-Hamas: 800,000 de persoane s-au refugiat din Rafah; armata israeliană anunță repatrierea trupului unui ostatic
-
19 Mai 10:15
Agenția ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) a estimat sâmbătă că 800.000 de persoane au fugit din calea luptelor de la Rafah începând din 6 mai, de când armata israeliană a început operațiunile la sol în acest oraș din extremitatea sudică a Fâșiei Gaza, transmit AFP și Reuters, notează Agerpres.
Potrivit sursei, La Rafah, '800.000 de persoane (...) au fost forțate să fugă de când forțele israeliene au început operațiunea militară în zonă pe 6 mai', a indicat pe rețeaua X șeful UNRWA, Philippe Lazzarini.
'Ca răspuns la ordinele de evacuare care le cereau oamenilor să plece spre așa-zisele zone sigure, ei au plecat în principal în zonele din centrul (Fâșiei Gaza) și la Khan Yunes (sud), inclusiv în clădiri distruse', a adăugat Lazzarini.
Tot sâmbătă, armata israeliană a anunțat că a repatriat trupul unui alt israelian ucis pe 7 octombrie și recuperat din Fâșia Gaza, unde fusese adus de Hamas după atacul întreprins de mișcarea islamistă în sudul Israelului.
Corpul lui Ron Benjamin, un israelian de 53 de ani, a fost găsit împreună cu cele ale altor trei ostatici - Shani Louk, Amit Buskila și Itzhak Gelerenter - despre care armata a anunțat vineri că le-a repatriat trupurile, a precizat purtătorul de cuvânt al armatei, contraamiralul Daniel Hagari, citat de AFP.