Paza de Coastă americană a salvat 11 persoane după ce un avion s-a prăbușit într-un versant al Muntelui Jumbo din Alaska
-
12 Iulie 2018 08:29
Paza de Coastă americană a salvat 11 persoane după ce avionul în care se aflau s-a prăbușit într-un versant al Muntelui Jumbo din Alaska, relatează Rador.
Niciun pasager nu a fost rănit. Două elicoptere au fost trimise în zona vestică a Muntelui Jumbo pentru a desfășura misiuni în condiții de vizibilitate scăzută.
Supraviețuitorii au fost găsiți la o altitudine de aproximativ 600 de metri, potrivit Pazei de Coastă americane.