Indemnizații pentru tinerii, care au absolvit facultățile de pedagogie

  • 04 Aprilie 2019 08:03
Indemnizații pentru tinerii, care au absolvit facultățile de pedagogie

Studenții care au absolvit facultățile de pedagogie vor beneficia de indemnizația de 120 mii lei la angajare nu doar în anul absolvirii, dar și în decurs de 3 ani după absolvirea instituției de învățământ, dacă se vor angaja conform specialității, transmite IPN cu referire la o decizie aprobată ieri de Guvern.

De asemenea documentul prevede repartizarea în câmpul muncii, în funcție de necesitățile statului, a tinerilor specialiști, care și-au făcut studiile în instituțiile de învățământ superior și profesional tehnic postsecundar cu frecvență redusă.

Indemnizația pentru tinerii specialiști încadrați în sistem constituie 120 mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior și 96 mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic postsecundar. Ajutorul se achită etapizat: prima tranșă – în termen de o lună de la data angajării în funcție, a doua – la expirarea unui an de activitate și a treia – la expirarea a 3 ani de activitate în funcție.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației, în anul de studii 2018 – 2019, în instituțiile de învățământ din țară sunt circa două mii de posturi didactice vacante.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:86 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău