Dublă aniversare la Mamaia | Ediția Gaudeamus 100 și 50 de ani Radio Vacanța (FOTO)

  • 13 August 2017 11:33
Dublă aniversare la Mamaia | Ediția Gaudeamus 100 și 50 de ani Radio Vacanța (FOTO)

Târgul Gaudeamus Litoral, care marchează ediția cu numărul 100 a evenimentului, a fost deschis, sâmbătă, în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, cu un program ce cuprinde, până miercuri, peste 50 de evenimente editoriale și muzicale, transmite News.ro.

Programul de vizitare este zilnic între orele 15.00 și 23.00, evenimentul urmând să se încheie miercuri. Deschiderea oficială a ediției a avut loc sâmbătă, la ora 17.00, informează organizatorii.

La această ediție a Târgului Gaudeamus participă 23 de expozanți, printre care se regăsesc câteva dintre cele mai cunoscute nume de pe piața editorială românească. Oferta este generoasă, atât din punctul de vedere al numărului de titluri disponibile cât și din cel al diversității domeniilor abordate, câștig de cauză având, totuși, cartea “de vacanță”, care poate însoți cititorii pe plajă.

Din programul evenimentului fac parte peste 50 de evenimente editoriale și muzicale adresate unui public variat ca domenii de interes și vârstă.

Alături de “Gaudeamus 100”, Radio România sărbătorește în această vară și 50 de ani de la primul semnal lansat în eter de Radio Vacanța, postul estival care a însuflețit plajele românești timp de zeci de ani. Dubla aniversare va fi marcată printr-o serie de concerte ale orchestrelor Radio România, derulate pe scena amanejată în Piațeta Perla, în vecinătatea Pavilionului Gaudeamus.

Programul aniversar ”Gaudeamus 100” va fi completat cu o expoziție de fotografii amenajată în incinta Târgului Gaudeamus Litoral, fotografii realizate în cele peste două decenii de la debutul proiectului, cu prilejul celor 99 de ediții ale Târgului Gaudeamus care au avut loc în întreaga țară.

La această ediție aniversară a Tțrgului Gaudeamus se desfășoară campania ”Cărțile se întorc acasă”, care are ca obiectiv principal constituirea, prin donații din partea expozanților și a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice. Destinația volumelor donate la această ediție va fi școala din localitatea Dobromir, județul Constanța.

Tombola Gaudeamus, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, va avea și în acest an două premii: suma de 500 de lei, oferită de Asociația Lions Balkanica și un zbor de 30 de minute desupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla - pe care câștigătorul îl poate filma și/sau fotografia - oferit de Regional Air Services.

Cititorii de pe plajă pot fi surprinși de ”Poliția Gaudeamus”, care oferă cărți de la editurile participante la târg.
Premiile Gaudeamus Litoral 2017 vor fi decernate miercuri, începând cu ora 17.00. Se vor acorda trofeele Gaudeamus (editurilor - locurile 1, 2 și 3) și premiul pentru cea mai râvnită carte a târgului, pe baza votului publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului.

Vor mai fi acordate trofeele presei - jurnaliștilor pe secțiunile publicații, radio, TV și online, tot prin votul publicului, precum și premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare, de către Arena Communications.

Gaudeamus a ajuns la ediția cu numărul 100 după 23 de ani în care s-au derulat 99 de târguri  sub acest brand, cu peste 11.700 de evenimente culturale găzduite și aproape 2.850.000 de vizitatori.

Ediția 2017 a Târgului Gaudeamus Litoral este organizată de Radio România, prin Centrul Cultural Media și Radio Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale

Președintele de onoare al evenimentului este în acest an Decebal Făgădău, primarul Municipiului Constanța.

Târgul Gaudeamus Litoral face parte din Programul Lectura, proiect de anvergură națională inițiat și derulat de Radio România cu scopul de a susține cultura scrisă din țară prin evenimente de tip expozițional, dedicate în principal cărții și ofertei educaționale.

Calendarul Programului Lectura 2017 mai cuprinde: Târgul Gaudeamus Carte Școlară (14 – 24 septembrie) și Târgul Internațional Gaudeamus (22 - 26 noiembrie).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:70 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău