Claudia Sainsus a fost directoarea a școlii din Grigoriopol în perioada 1985-1992 și profesoară de limba română până în 2013. Ea ne-a povestit într-un interviu despre mișcările de acum 30 de ani, evenimentele și atmosfera din stânga Nistrului de la sfârșitul anilor 80, începutul anilor 90, perioada renașterii naționale, arborarea tricolorului la Grigoriopol. „Multă luptă, dar forțele nu erau egale”, a constatat Claudia Sainsus.

În primăvara-vara anului 1992, când au a izbucnit războiul de la Nistru, cel mai terifiant moment a fost acela când a fost atacată școala din Grigoriopol, forțele separatiste au tras în clădirea școlii, în geamuri, în biroul directoarei și chiar în alfabetul latin afișat în una din sălile de clasă:

„Au tras, pe urmă am numărat, 16 gloanțe în fereastra de la biroul meu, în lemn, așa rămăsese, că nu demult au schimbat pe plastic. În ușă au tras, până au tăiat lacătul cu totul, în masa de birou, au luat ce au găsit, un ceas de perete, telefonul de pe masă. În cabinet era un centru radio la care făceam anunțurile în școală, au tăiat toate cablurile. Au tras în dulap, unde adunam materiale să facem un muzeu al școlii, erau seturi întregi de fotografii ale foștilor absolvenți împrăștiate pe jos, o vioară fărâmată… Le-a trebuit să vadă ce e în safeu. Au încercat, au încercat, au împușcat în el, dar n-au putut să-l deschidă…

Alături de biroul meu era o sală în care învățau copii din clasa I. De-asupra tablei era alfabetul latin. Au împușcat în fiecare literă a alfabetului latin.

Ulterior, când am deschis safeul, era un set de documente, nu erau importante tare. Toate au fost străpunse de gloanțe, de plumb, nici nu puteai să le dezlipești. Erau și adeverințe de absolvire, două au fost străpunse de gloanțe. La serata de absolvire, când le-am înmânat actele, țin minte că i-am spus unei fetițe din Delacău: „Mariana, te rog să păstrezi documentul acesta”. Era și un prosop pe care noi îl foloseam la serbări și acesta era ciuruit. Eu am păstrat setul acela de documente, cu ștampilă și cu semnătura mea, care peste zece ani au mers la CEDO, ca o confirmare a atrocităților care s-au întâmplat atunci. În dosarul școlilor, acolo a fost setul acesta, cu gloanțe, praf și plumb, a fost trimis la CEDO”.

Teroarea a fost extraordinară, dar școala a continuat să predea conform programei R. Moldova, după ce regimul separatist de la Tiraspol și-a declarat independența, ne-a spus fosta profesoară de la Grigoriopol. „Mult decât atât, chiar și după 1992, copii noștri scriau în două caiete, unul în grafie latină și altul în chirilică. Cel cu alfabet latin – pentru că e al limbii noastre, iar cel în chirilică – dacă vine inspectorul. Să vedeți ce copii patrioți aveam, cum scriau și într-un caiet și în altul”.

Claudia Sainsus ne-a mai povestit că în timpul războiului a fost nevoită să se despartă de copii săi, pe care i-a trimis în Chișinău în refugiu, ca să fie în siguranță, pe care nu i-a văzut aproape jumătate an. Oricum, familia lor a decis să rămână în stânga Nistrului pe pământul pe care îl consideră al lor. Fosta directoare a școlii din Grigoriopol Claudia Sainsus ne-a mai povestit despre încercările reprezentanților regimului de a o concedia, intimidând-o sau încercând chiar să-i însceneze fraude financiare. Intimidările au continuat pe tot parcursul acelor ani, iar în 2002, copii au fost izgoniți din școala lor din Grigoriopol. De peste 20 de ani, copii care doresc să învețe în limba română sunt nevoiți să facă naveta zilnici, zeci de kilometri, în satul Doroțkaia, unde s-a refugiat liceul lor.

Educarea acelor copii și lupta pentru limba română în stânga Nistrului i-a adus liniștea în suflet și conștiința curată, ne-a spus Claudia Sainsus: „Acolo nu există democrație, omul nu poate să-și exprime deschis opinia. Chiar cu un prieten nu întotdeauna poți să vorbești deschis. Nu poate un om să se exprime deschis pentru că organele de represiune sunt prea puternice. Familia noastră a avut foarte mulți prieteni, cândva nu încăpeau la două mese, acum la o masă rămâne loc. Un cunoscut m-a întrebat cu ce m-am ales, că m-am zbătut și am luptat atâta, cu tricolorul pe clădirea școlii, cu ce m-am ales azi? M-am ales cu conștiința curată și cu liniștea în suflet că n-am participat la crearea mizeriei acestea care 30 de ani domină aici și nimeni n-o poate spăla. Dacă n-o să se unească aceste două maluri să văd și eu bucuria asta, măcar o să mor cu gândul împăcat că eu n-am participat la crearea acestea mizerii, m-am opus cât am putut și cum am putut”.