Antonio Guterres: Omenirea trebuie să oprească războiul împotriva naturii pentru a evita apariția bolilor

  • 30 Septembrie 2020 18:57
Antonio Guterres: Omenirea trebuie să oprească războiul împotriva naturii pentru a evita apariția bolilor

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, spune că omenirea trebuie să oprească "războiul împotriva naturii", pentru că acesta deschide calea pentru apariția unor boli precum COVID-19, potrivit DPA, ptreluat de Agerpres.

"O consecință a dezechilibrului nostru cu natura este apariția de boli letale precum HIV-SIDA, Ebola și acum COVID-19, împotriva cărora avem o apărare redusă sau chiar suntem lipsiți de apărare", a spus el.

Deschizând primul summit al ONU din istorie despre criza biodiversității, Guterres a declarat că liderii "trebuie să schimbe cursul și să transforme relația noastră cu lumea naturală".

"Degradarea naturii nu este o chestiune legată strict de mediu - acoperă și economia, sănătatea, justiția socială și drepturile omului", a spus șeful ONU.

"Neglijarea resurselor noastre prețioase poate exacerba tensiunile și conflictele geopolitice. Totuși, prea adesea sănătatea mediului este trecută cu vederea sau minimalizată de alte sectoare guvernamentale", a adăugat el.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:3,6 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău