Comerțul agroalimentar al UE a început în forță anul 2024 cu un excedent de cinci miliarde de euro

  • 25 Aprilie 19:56
Comerțul agroalimentar al UE a început în forță anul 2024 cu un excedent de cinci miliarde de euro

Comerțul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluție pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns la cinci miliarde euro, în creștere cu 27% comparativ cu luna ianuarie 2023, conform datelor publicate joi de Comisia Europeană, relatează Agerpres.

Potrivit sursei, exporturile de produse agroalimentare ale UE au ajuns la 18,4 miliarde euro, ceea ce înseamnă o creștere de 2% față de ianuarie 2023. Regatul Unit a rămas prima destinație a exporturilor UE, reprezentând 2% din exporturi, cu o creștere de 8% ca valoare față de ianuarie 2023. Exporturile către Statele Unite au crescut, de asemenea, cu 9%.

Au fost înregistrate creșteri semnificative ale exporturilor de măsline și ulei de măsline (+ 146%), de preparate alimentare mixte (+10%) și de zahăr și izoglucoză (+ 152% ca volum). În schimb, au scăzut exporturile de uleiuri vegetale (minus 43%) și de produse lactate (minus 7%). Exporturile către China au scăzut cu 11%, în principal din cauza prețurilor reduse ale anumitor produse, precum preparatele pe bază de cereale și carnea de porc.

Importurile agroalimentare în UE au crescut cu 10%, ajungând la 13,4 miliarde euro față de decembrie 2023, dar au rămas cu 5% sub nivelurile din ianuarie 2023. Brazilia și Ucraina au fost principalele surse de import. Importurile din Coasta de Fildeș au crescut cu 83%, în principal din cauza creșterii importurilor de produse din cacao. A fost observată o creștere a importurilor în cazul măslinelor și al uleiului de măsline (+ 168%), în timp ce scăderi s-au înregistrat în cazul cerealelor (minus 34%), al semințelor oleaginoase și al culturilor proteice (minus 14%) și al uleiurilor vegetale (minus 25%).

Această dinamică comercială reflectă schimbările actuale ale pieței și evoluția relațiilor comerciale din cadrul sectorului agroalimentar al UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
22,74
Cer senin
Umiditate:15 %
Vint:3,09 m/s
Mon
16
Tue
19
Wed
13
Thu
12
Fri
10
Arhivă Radio Chișinău