Andrian Candu a anunțat câți bani va scoate „Arena Chișinău” din bugetul statului
-
21 Martie 2018 20:25
Construcția sălii polivalente „Arena Chișinău”, inițiativă a Partidului Democrat, a fost introdusă de Guvern în lista lucrărilor și serviciilor de interes public național. De asemenea, a fost aprobat terenul pe care va fi amplasată arena. Acesta se află în prezent în gestiunea Colegiului Național de Viticultură și Vinificație, și urmează a fi retras din circuitul agricol.
„Arena Chișinău” va fi un parteneriat public-privat, iar statul va cheltui foarte puțini bani pentru construcția complexului sportiv”, a declarat în acest context și președintele Parlamentului, Andrian Candu, după ședința de astăzi a Biroului Permanent. El precizat că în bugetul Republicii Moldova au fost prevăzuți 200 de milioane de lei, dar că se așteaptă să nu fie cheltuită toată suma:
„Planul nostru de acțiuni se realizează aproape cu precizie matematică în așa fel să ajungem cu concursul internațional să fie desfășurat și în luna iunie sau iulie să înceapă construcția acestei arena și timp de un să fie construită. Calculele noastre și planurile noastre sunt făcute în așa fel încât statul Republica Moldova să contribuie aproape cu nimic, să contribuie cu ceva, dar foarte puțin și marea majoritate a cheltuielilor în acest parteneriat public-privat să și-o asigure investitorul străin.”
Andrian Candu s-a mai arătat indignat de faptul că presa a scris că imaginile cu sală polivalentă au fost prezentate fără permisiunea companiei franceze căreia îi aparține. El a precizat că nu ar fi declarat atunci că acesta este proiectul exact al arenei și că a fost doar „un model de exemplificare”.