1,951 milioane de buletine de vot nu au fost utilizate sau au fost anulate în turul doi

  • 24 Noiembrie 2020 16:59
1,951 milioane de buletine de vot nu au fost utilizate sau au fost anulate în turul doi

Pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, în total au fost tipărite 3 605 361 de buletine de vot. Dintre acestea, 1 951 085 de buletine nu au fost utilizate sau au fost anulate. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, cifra include și buletinele de vot completate greșit.

Contactată de IPN, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a menționat că buletinele de vot neutilizate și cele anulate se remit, odată cu buletinele utilizate în procesul de votare, instanței de judecată în a cărei rază teritorială se află consiliul electoral de circumscripție și se păstrează timp de șase luni de la data confirmării legalității alegerilor. Ulterior, toate buletinele sunt nimicite.

Rodica Sîrbu a precizat că numărul buletinelor de vot pentru alegeri este decis în baza numărului de alegătorii incluși în Registrul de Stat al Alegătorilor. La stabilirea numărului de buletine pentru secțiile de votare deschise în străinătate, se ține cont de înregistrarea prealabilă, de numărul votanților de la scrutinul precedent, precum și de datele prezentate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene privind numărul cetățenilor moldoveni de peste hotare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău