Vladimir Voronin s-a adresat CEC-ului, acuzând PD, PSRM și Partidul Șor de faptul că ar încălca legislația

  • 03 Octombrie 2018 14:25
Vladimir Voronin s-a adresat CEC-ului, acuzând PD, PSRM și Partidul Șor de faptul că ar încălca legislația

Mai multe partide politice, în special PSRM, PDM și Partidul Șor deja au început procesul de înaintare a candidaților pe circumscripțiile uninominale, fapt prin care se încalcă flagrant legislația în vigoare, consideră președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin.

Potrivit agenției INFOTAG, liderul comuniștilor a declarat acest lucru într-o scrisoare deschisă adresată Comisiei Electorale Centrală, care a fost îndemnată să verifice aceste acțiuni și să tragă partidele la răspundere conform legislației.

Voronin a amintit că, potrivit hotărârii Parlamentului din 27 iulie 2018, data alegerilor parlamentare a fost stabilită pentru 24 februarie 2019.

"Potrivit art. 46 al Codului electoral, organizarea și efectuarea alegerilor parlamentare se petrece cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor, ce revine la sfârșitul lunii decembrie 2018, iar agitația electorală începe cu 30 de zile înainte de alegeri, adică la sfârșitul lunii ianuarie 2019. Însă unele partide politice și organizații social-politice deja au început procesul de înaintare a candidaților", susține liderul comuniștilor.

El a menționat că acțiunile partidelor de înaintare a candidaților se organizează public, cu participarea cetățenilor, și sunt mediatizate pe larg.

"Prin răspândirea imaginii acestor candidați și a informației privind biografia și averea lor, se efectuează prezentarea prealabilă, prin care se încalcă art. 52 al. (4) al Codului electoral, care prevede expres că agitația electorală se permite doar după înregistrarea concurentului electoral. Drept agitație electorală se poate califica și participarea persoanelor înaintate la diferite acțiuni de caritate, înmânarea cadourilor și ajutoarelor materiale, la lansarea obiectelor social-culturale la nivel local și raional. Agitația electorală are un singur scop: de a determina alegătorii să voteze un anumit candidat, ceea ce este prematur și, respectiv, poate influența rezultatele alegerilor", a subliniat Voronin.

Deocamdată, reprezentanții partidelor vizate nu au venit cu reacții referitor la aceste afirmații.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
11,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău