VIDEO | Drumul de ocolire a orașului Ungheni a fost dat în exploatare

  • 03 August 2018 16:24
VIDEO | Drumul de ocolire a orașului Ungheni a fost dat în exploatare

Drumul de ocolire a orașului Ungheni a fost dat vineri, 3 august, în exploatare, în cadrul unei festivități cu participarea prim-ministrului Pavel Filip și a șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.

Drumul are o lungime de 7,8 km, fiind construit dintr-o contribuție de 8,62  milioane de euro din partea UE. Peste 40 de milioane de lei au fost alocați din Fondul Rutier, din cauza tergiversărilor la construcția drumului.

Contractul de construcție a fost semnat încă pe 24 martie 2014, și drumul urma să fie dat în exploatare în iunie 2016. Lucrările au fost însă tergiversate din diverse motive, așa că pe 1 ianuarie 2017, proiectul avea un grad de realizare de doar 25%, se arată într-o analiză a portalului Mold-Street. Inițial, Uniunea Europeană alocase 11 milioane euro, dintre care au fost absorbite circa 8,62 milioane de euro. Astfel că restul sumei de circa 2,4 milioane de euro a rămas la UE. În consecință, peste 40 de milioane de lei a trebuit să fie alocați din Fondul Rutier, pentru a finaliza lucrările și a da în exploatare drumul.

Autoritățile estimează că șoseaua de centură va reduce esențial circulația transportului de tranzit prin orașul Ungheni, aproximativ 450 unități de transport greu urmând a fi redirecționate zilnic pe drumul de ocolire. De asemenea, timpul de parcurgere se va micșora de 4 ori, iar distanța parcursă până la hotarul cu România se va reduce cu 11 km.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău